Taifasuri vasluiene: Teodora Panainte

Taifasuri vasluiene: Teodora Panainte

Cine este Teodora Panainte?

Teodora Panainte este o absolventă de Jurnalism, absolventă a unui program de master în Management Cultural și Filosofie Aplicată, solistă de muzică populară la Orchestra ”Rapsodia Vasluiului”, interpretă de muzică populară care își dorește să promoveze zona natală, Moldova de Jos, zona Vasluiului.

Când te-ai apucat de cântat și de unde a venit această pasiune?

M-am apucat de cântat destul de târziu, la 17 anișori, până atunci nu iubeam muzica populară. Am fost încurajată de mama mea să merg pe acest drum. Am recuperat în câțiva ani ceea ce nu credeam că o să reușesc pentru că am fost foarte motivată. Nu am cântat întotdeauna muzică populară, când eram mai micuță am făcut pian, corală, muzică ușoară, dar că o să cânt muzică populară nici măcar nu-mi trecea prin minte.

Mama mea mergea la spectacole în centrul Vasluiului și mă invita să merg alături de ea să urmărim artiști mari de muzică populară, dar mereu găseam motive pentru a pleca cât mai repede acasă sau pentru a nu merge pentru că nu mă atrăgea această formă de artă.

Cel mai ciudat moment a fost pe la 16 ani și puțin când am fost în Copou cu o prietenă de-a mea și am trecut pe lângă scena pe care Rapsodia Vasluiului ținea un spectacol, în acel moment am avut o senzație pe care nu o pot descrie în cuvinte, ceva mă lega de acel eveniment, de tot ce se întâmpla acolo, m-am uitat câteva minute în șir la scenă și mă atrăgea foarte tare. Am avut un sentiment pe care l-am înțeles mult mai târziu când am început să prezint evenimente acolo și să cânt pe acea scenă.

Dumnezeu îți dă niște semne la momentul potrivit. Chiar dacă nu înțelegi acele semne pe moment, inima îți spune că atunci s-a întâmplat ceva special și vei face legătură cu acele momente atunci când ești suficient de matur să le pricepi.

Am fost la dansuri la Hora Vasluiului și chiar dacă nu prea m-am priceput, acele momente m-au îndrăgostit mai mult de muzica populară. După ce am renunțat la dansuri, am mers acasă la mama și i-am spus că vreau să cânt acest gen de muzică. Mama a fost impresionată de alegerea mea și mereu m-a susținut pe acest drum.

Am fost la Palatul Copiilor, iar după prima ascultare profesorul m-a întrebat dacă am mai cântat. La 3 luni după acel moment eram în Orchestra ”Rapsodia Vasluiului” pentru Zilele Vasluiului.

Ce alte pasiuni mai are Teodora Panainte în afara scenei?

Înainte de muzică îmi plăcea să scriu, am participat la multe olimpiade de limba română, eram mereu cu capul în cărți, nu eram așa sociabilă cum mă vezi acum.

Îmi place în continuare să scriu, dar nu-mi pot scrie singură textele. Îmi place mai mult proza. În melodiile mele îmi doresc ca totul să fie perfect, iar eu nu am experiența necesară pentru a scrie o piesă de care să fiu mulțumită.

În ultima perioada îmi mai place să pictez și să recondiționez obiecte vechi.

Cum te-ai făcut cunoscută?

Am fost la mai multe emisiuni și festivaluri, nu foarte multe pentru că am ales să mă axez mai mult pe crearea unui repertoriu propriu și acest lucru, precum și studiile pe care le urmam, îmi ocupau mult timp. Am mers la emisiuni de profil, am întâlnit oameni cunoscuți pe plan național, am făcut primele piese cu Orchestra de la Vaslui, am început să investesc în materiale.

La început, multe evenimente la care participam erau doar pentru promovare, nereușind neapărat sa câștig sume considerabile, dar o făceam din drag.

Mi-a plăcut întotdeauna să merg pe drumul cel mai corect. Chiar dacă au fost drumuri mult mai simple pe care le puteam alege, educația primită de la părinți nu mi-a permis să mă abat de la muncă.

Cine te-a ajutat cel mai mult din Vaslui?

Cel mai mare ajutor din Vaslui l-am primit din partea publicului și a atmosferei de aici. Am fost sprijinită moral de toți oamenii din aceste locuri, dar și de colegii de la Orchestra ”Rapsodia Vasluiului”. În ceea ce privește ajutoarele materiale, nu am primit, totul a venit din munca mea și a familiei mele care mi-a fost mereu alături. Nu sunt datoare nimănui și ăsta este cel mai liniștitor sentiment.

Părinții mei nu au nicio legătură cu muzica sau cu lumea culturală, dar mi-au fost mereu alături, nu am avut ajutorul altor persoane, am muncit foarte mult pentru tot și m-am încăpățânat să deschid singură fiecare ușă.

Acum, când mă uit în urmă, îmi dau seama că am bifat obiective pe care visam să le ating. Am studii, costume tradiționale, piese, mai am mult de muncă, dar mă simt bine cu ce fac.

Ce-ți place cel mai mult la Vaslui?

Eu când spun Vaslui mă poartă gândul la curtea mea, la casa mea, la familia mea, la copilărie, la comunitatea căreia mă adresez prin fiecare meodie și prestație. Vasluiul e.. acasă.

Ar trebui ca Vasluiul să fie mai cunoscut pentru muzica populară, pentru tradiție, pentru istoria acestor locuri. De aceea toți care cântăm muzică populară și suntem din acest locuri încercăm să construim o imagine a Vasluiului.

Lumea mă asociază cu Vasluiul, iar mie îmi place mult acest lucru.

Vorbește-ne despre planurile tale de viitor, ce-ți propui de la următoarea perioadă?

Îmi doresc să mai lansez câteva piese, să îmbogățesc repertoriul muzical, în special vreau să lucrez la dezvoltarea carierei mele. Urmează să scot și câteva piese cu o fanfară pentru că aceste formații de muzică sunt reprezentative locurilor noastre.

Veau să organizez mai multe evenimente, iar în acest sens mi-am deschis și o firmă cu obiect de activitate specific. Îmi doresc să mă implic în ceea ce înseamnă cultura vasluiană.

Un alt obiectiv la care țin mult este Muzeul meu de la Bălteni. Vreau să fie cât mai cunoscut pentru că merită.

Colțișorul meu de altă dată – muzeul proaspăt lansat de Teodora Panainte

Este casa în care eu am copilărit, a bunicilor, casă pe care părinții mei doreau să o modernizeze, dar am insistat să o păstrăm în starea actuală pentru a-mi face acolo un loc în care mă regăsesc pe plan profesional, un colț care mă inspiră în muzică. Locul acela nu-mi permite să mă modernizez prea tare și mă ajută să-mi păstrez specificul pieselor, să nu adaug elemente noi care nu au legătură cu tradiția. Acolo mă întorc în trecut și am ambientul necesar pentru asta.

Am ținut ore de canto acolo, pot face poze pentru rețelele de socializare pe care să le prezint ascultărilor mei, e locația mea tradițională care îmi oferă cea mai potrivită stare. Am muncit mult la ea, am vopsit pereții, am pictat și recondiționat lucruri. Când începe să-ți placă ceva și să iubești ceva, îți dai silința.

La Bălteni mă simt foarte apreciată și a fost locul ideal în care să aduc cultura tradițională la mine acasă

Colțisorul meu de altă dată poate fi vizitat de oamenii care sunt atrași de tradițiile românești. Am două camere și o tindă (un hol), una este odaie de lucru, acolo am un război de țesut funcțional, fuior, ghemuri, perne care pot fi cusute, toate uneltele care-i erau folositoare unei gospodine în casă. Mai am o odaie de bună în care nu prea se umblă, acolo am lada de zestre, o masă unde se poate mânca, costume populare, pe toți pereții am covoare vechi, țolice.

Aș avea nevoie de mai multe obiecte vechi și-mi propun să adun aceste obiecte pentru a le prezenta publicului atras de cultura locurilor noastre.

Acel mic muzeu este special pentru că acolo te simți ca la bunici, ai voie să pui mâna pe obiecte, să te așezi pe pat, să intri mai mult în starea de atunci.

M-am uitat cu drag cum țesea bunica mea colțuni (ciorapi), cum se organizau petreceri cu fanfara în remorcă așezați pe un covor tradițional, cu gălețile de vin într-o parte, cu cele de apă în altă parte, cu prosoapele după gât și m-au atras toate acele momente care nu mai pot fi întâlnite în zilele noastre. Acele petreceri țineau 3 zile și 3 nopți, eu am fost acolo și am văzut lucruri care sunt specifice zonei noastre.

Ai mai cântat și alte stiluri de muzică?

Am cântat și muzică ușoară și corală, dar când am descoperit muzica populară mi-am dat seama că aceasta este pentru mine.

De unde îți procuri costumele cu care urci pe scenă?

Costumele le iau din zona Neamțului, din Iași, din târguri. Toate sunt vechi. Cred că am vreo 20-30 bluze, fuste, catrințe, poale, opinci. În ceea ce privește ținuta mea de pe scenă sunt autodidact, îmi caut haine în funcție de ce văd în documentare, cărți de etnografie și folclor.

Care este piesa preferată din cele pe care le-ai lansat până acum?

Piesa mea preferată este ultima, ”Te-am visat, măicuță dragă!”. Am lansat-o în pandemie, pe 1 iulie, e făcută special pentru mama și este piesa în care m-am descărcat de toate emoțiile. Piesa este una divină, dar are și o durere pe care ascultătorii o înțeleg. Nu știu cum o să interpretez acea piesă pe o scenă pentru că mă apucă plânsul când o cânt.

Teodora Panainte: ”Muzica populară m-a ajutat să mă dezvolt”

Când mi-am dat seama că asta trebuie să fac în viață, asociam tot ce vedeam în jurul meu cu muzica populară. Chiar și la facultate scriam referate cu trimitere la cultura tradițională, punct care conducea inevitabil la folclor.

Datorită muzicii populare m-am dezvoltat ca om. Am întâlnit oameni frumoși, sunt mai sociabilă, mai creativă, fără muzică nu eram Teodora Panainte care se bucură atât de mult de viață.

Muzica populară este cea mai reprezentativă formă de artă a culturii române. Eu îmi doresc să fiu un promotor al culturii românești.

O întâmplare amuzantă din timpul spectacolelor

Îmi organizase Primăria Vaslui un spectacol de lansare a albumului ”Mi se spune floare rară”. A fost un spectacol în care mi-am prezentat materialul discografic, multă lume, totul perfect. La un moment dat am coborât în public pentru a fi mai aproape de oamenii care mă ascultau. Acolo era un domn în șlapi care mă luase de mână, eu încercam să cânt și i-am dat foarte discret domnului drumul la mână, moment în care acesta a căzut și toată lumea a început să râdă. În timp ce cântam încercam să-l ridic, a fost amuzant pentru că nimeni nu a pățit nimic și pentru că am reușit să trecem peste moment cu zâmbetul pe buze atât eu, cât și domnul respectiv.

A mai fost un moment când încercam să cânt pentru o filmare și a venit un câine care tot sărea pe mine.

Au mai fost și momente în care oamenii încercau să-mi dea bani în timp ce cântam, lucru total nepotrivit pentru acest gen de muzică, oameni sub influența alcoolului, dar am trecut peste toate cu voie bună și energie pozitivă.

Cum e viața de artist în perioada pandemiei?

Este o perioadă tristă pentru că nu mai avem spectacole, deci nici contact cu publicul, iar pentru un artist este cel mai frumos moment atunci când este aplaudat la finalul prestației de un număr mare de persoane. De acolo ne luăm energia și bucuria, iar acum aceste momente ne lipsesc. Când te aplaudă lumea simți că pentru asta ești făcut.

Când am avut debutul pe 24 ianuarie 2014, la Vaslui, cu Orchestra ”Rapsodia Vasluiului”, începuse deja să-mi placă foarte mult muzica populară, dar în momentul în care am văzut cum este să fii apreciată și aplaudată de public mi-am spus că trebuie să fac toată viața doar acest lucru.

Nu e cea mai bună perioadă nici pentru a crea melodii pentru că ai vrea să cânți de bucurie, dar n-o găsești, ai vrea să cânți de libertate, dar n-o mai ai, iar izolarea și covidul în muzica populară chiar nu au loc.

În perioada asta încerc să mă promovez în mediul online, să păstrez legătura cu publicul, să mă implic mai mult în promovarea și dezvoltarea micului meu muzeu. Vreau să păstrez cât mai mult contactul cu ceea ce iubesc să fac, iar tot ce fac reflectă partea folclorică a mea.

Încă mai ai emoții atunci când urci pe scenă?

Am emoții de fiecare dată, chiar și acum. Îmi fac cruce de fiecare dată înainte de a urca pe scenă și așa sunt mai aproape de Bunul Dumnezeu care mă ajută în tot ce fac.

Cum reacționezi când auzi lucruri negative despre Vaslui?

Nu aud multe lucruri rele despre Vaslui, dar atunci când aud glume ostile despre locurile mele natale încerc să le explic oamenilor că nu este corect să bagi toți oamenii în aceeași categorie și că avem o mulțime de locuri și oameni frumoși cu care ne lăudăm. Aceste locuri ni i-au dat pe Tănase, Racoviță, Alexandru Ioan Cuza, Kogălniceanu, Nicolae Tonitza, nu sunt de luat în râs și trebuie să facem diferența între oameni. Eu cred că toți vasluienii mei sunt oameni frumoși și merită să fie apreciați.

Ce le transmiți celor care citesc acest interviu?

Dragilor, mi-e tare dor de voi și abia aștept să ne adunăm cu toții în centrul orașului nostru frumos și să petrecem așa cum știm noi mai bine. Până atunci ne vedem în mediul online cu piese frumoase și vreau să auzim numai de bine. Să vă protejați de acest virus care ne ține la distanță pentru că doar astfel ajungem mai devreme la momentele pe care ni le dorim!

Să vă dea Dumnezeu multă sănătate și momente frumoase! Iubiți-vă orașul și oamenii de aici pentru că trăim în locuri superbe și bogate în cultură!

Teodora Panainte

1 Comment

Avarage Rating:
  • 0 / 10

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *