Astăzi se împlinesc 28 de ani de la semnarea Convenției privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, ce a avut loc în Bulgaria, la Sofia, în anul 1994, unde România și celelalte state riverane și-au exprimat dorinţa comună de a proteja această resursă preţioasă.
Fiind una dintre cele mai importante comori naturale ale Europei, zona Dunării încântă turiștii de fiecare dată! În România, aceștia pot vizita obiective precum Cazanele Dunării, Insula Ostrov, cunoscută ca fiind paradisul cailor sălbatici și o adevărată deltă a păsărilor, Chipul lui Decebal, Peștera Ponicova, cea mai mare peșteră de pe întreg Defileul Dunării, Peștera Veterani care poate fi vizitată doar de pe apă, Mănăstirea Mraconia, Defileul Dunării sau Ochiul Beiului.
Dacă vorbim despre bucătăria tradițională dunăreană, amintim că această poartă amprenta culturală a multor etnii, fiind dominată de renumitele preparate pe bază de pește.
Turiștii români, dar și cei străini revin mereu aici pentru sentimentul de liniște, armonie și relaxare, oferite de vegetația bogată, plimbările cu barca pe Dunăre sau drumeții!