Un bărbat din Vaslui a fost surprins conducând o trotinetă electrică sub influența alcoolului, după ce a pierdut controlul și a căzut pe carosabil, în zona străzii Spătar Angheluță. Incidentul s-a petrecut în timp ce un echipaj al Serviciului Circulație din cadrul Poliției Locale acționa pentru descongestionarea traficului generat de mașinile staționate neregulamentar.
Conducătorul trotinetei electrice, care se deplasa pe direcția strada Hușului, a lovit bordura și s-a dezechilibrat, ajungând pe partea carosabilă. Polițiștii locali, aflați în apropiere, au intervenit imediat și au constatat că bărbatul emana halenă alcoolică.
Acesta a fost testat ulterior de către un echipaj al Poliției Rutiere cu aparatul etilotest, rezultând o valoare alarmantă de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din fericire, nu a fost necesară intervenția ambulanței.
Bărbatul a fost sancționat conform legislației în vigoare, care prevede sancțiuni clare pentru conducerea sub influența alcoolului, indiferent de tipul vehiculului utilizat.
Poliția Locală Vaslui atrage atenția cetățenilor că trotinetele electrice sunt considerate vehicule și intră sub incidența Codului Rutier. Conducerea acestora în stare de ebrietate reprezintă nu doar o abatere legală, ci un pericol real pentru siguranța rutieră.
Mesajul autorităților: nu vă urcați pe trotinete, mopede sau alte vehicule dacă ați consumat alcool. Siguranța dumneavoastră și a celor din jur trebuie să fie pe primul loc.