joi, septembrie 11, 2025
AcasăPoliticăProiectul privind pensiile magistraților, adoptat automat. Guvernul Bolojan a evitat moțiunea de...

Proiectul privind pensiile magistraților, adoptat automat. Guvernul Bolojan a evitat moțiunea de cenzură, dar riscă testul CCR

Data:

Articole naționale

Parlamentarii au avut timp trei zile, de luni până miercuri, să depună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan pentru asumarea răspunderii pe proiectul de lege care modifică pensiile magistraților. Termenul a expirat ieri, la miezul nopții, fără ca opoziția să inițieze o astfel de procedură.

Conform Constituției, dacă Executivul nu este demis prin moțiune de cenzură, proiectul asupra căruia și-a asumat răspunderea este considerat adoptat. Prin urmare, legea merge acum la președinte pentru promulgare.

Totuși, înainte de promulgare, actul normativ poate fi contestat la Curtea Constituțională a României (CCR). Sesizări pot fi depuse de președintele României, unul dintre președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvern, Înalta Curte de Casație și Justiție, Avocatul Poporului, dar și de cel puțin 50 de deputați sau 25 de senatori.

Declarațiile premierului Ilie Bolojan

Întrebat marți, într-o conferință de presă, dacă își va da demisia în cazul în care CCR va respinge proiectul, premierul Ilie Bolojan a spus că Guvernul și-ar pierde legitimitatea să promoveze reforme similare.

„Când ai un proiect important care este un jalon pentru a lua alte decizii asemănătoare, dacă el nu trece, e greu de presupus că Guvernul mai are legitimitatea să vină cu măsuri asemănătoare în alte domenii”, a declarat acesta.

Reacții din sistemul judiciar și proteste în instanțe

Proiectul a generat proteste în instanțe și parchete, Consiliul Superior al Magistraturii acuzând că modificările „afectează grav independența justiției”.

Mai multe instanțe au suspendat activitatea, judecând doar cauzele considerate urgente.

  • În materie penală: măsuri preventive, măsuri de siguranță cu caracter medical, cereri pentru mandate de supraveghere.
  • În materie civilă: măsuri de protecție a minorilor (adopție, plasament de urgență), ordonanțe președințiale în cazuri de risc pentru integritatea minorilor, tratamente medicale urgente, răpiri internaționale de copii, ordine de protecție, suspendarea actelor administrative și a grevelor.

Unele instanțe, precum Curtea de Apel Bacău, au extins lista și la contestații la executare și cauze de contencios administrativ.

Astfel, proiectul Guvernului Bolojan, adoptat fără vot în Parlament, rămâne sub semnul întrebării până la decizia Curții Constituționale.

spot_img
spot_img

Ultimele articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.