Centrul Român de Politici Europene (CRPE) își exprimă consternarea față de vizita efectuată la Moscova de către Diana Ivanovici Șoșoacă, președinta partidului SOS România. Potrivit unui comunicat oficial al formațiunii, Șoșoacă a participat la aniversarea a 20 de ani a postului de televiziune Russia Today, canal de propagandă al Kremlinului, interzis în România și în Uniunea Europeană.
În timpul vizitei, europarlamentarul român a folosit platformele media ruse, inclusiv Russia Today, pentru a lansa atacuri la adresa Uniunii Europene, a autorităților române și pentru a promova narațiuni care justifică războiul Rusiei împotriva Ucrainei. CRPE califică aceste declarații drept „șocante” și o „sfidare directă la adresa bunului simț, a valorilor europene și a solidarității cu victimele agresiunii ruse”.
Comunicatul partidului SOS România menționează că Diana Șoșoacă a fost „singurul europarlamentar prezent la Moscova” și că „Țarul Vladimir Putin i-a mulțumit personal pentru prezență la Gala Russia Today”.
CRPE subliniază că regimul condus de Vladimir Putin este „criminal, responsabil de crime de război, represiune politică și încălcări sistematice ale drepturilor omului”. Organizația avertizează că orice gest de apropiere sau legitimare a acestui regim „contravine principiilor fundamentale ale democrației și statului de drept, pe care România s-a angajat să le apere”.
Partidul SOS România se autodefinește ca „suveranist”, însă, potrivit CRPE, acțiunile și mesajele sale recente „nu au nicio legătură cu demnitatea și suveranitatea României, ci servesc propagandei Kremlinului”.
Centrul Român de Politici Europene face apel la responsabilitate din partea clasei politice și cere o poziție clară din partea autorităților de la București și a Uniunii Europene cu privire la aceste derapaje.