Dimineața de joi a început cu o scenă dramatică în autogara din municipiul Vaslui. Călătorii care își așteptau autobuzele au descoperit pe o bancă trupul neînsuflețit al unui bărbat de 72 de ani, din comuna Tătărăni.
Martorii au sunat imediat la 112, iar în câteva minute, sala de așteptare a fost împânzită de echipaje de ambulanță și poliție. Din păcate, pentru bătrân nu s-a mai putut face nimic. Medicii au confirmat decesul la fața locului.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală, unde medicii legiști vor stabili prin autopsie cauza exactă a morții.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și încearcă să afle ce s-a întâmplat în ultimele ore din viața bărbatului. Deocamdată nu există indicii clare că ar fi vorba de o crimă, însă anchetatorii nu exclud nicio ipoteză.