Consiliul Județean Vaslui a inițiat un proiect de hotărâre prin care Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Vaslui va primi un sprijin financiar de 20.000 de lei. Suma este destinată achiziționării de dotări necesare desfășurării activităților religioase.
Proiectul de hotărâre a fost elaborat pe baza solicitării Episcopiei Hușilor și a cererii directe a parohiei, înregistrate la Consiliul Județean în luna mai 2025. Valoarea totală a dotărilor solicitate de parohie este de 388.612,87 lei, iar contribuția județului reprezintă o completare a fondurilor proprii ale unității de cult.
Direcția Economică a Consiliului Județean Vaslui a analizat documentația și a confirmat că dotările se încadrează în destinațiile prevăzute de legislația în vigoare, inclusiv Ordonanța Guvernului nr.82/2001 și Normele metodologice aprobate prin H.G. nr.1470/2002.
Impactul financiar asupra bugetului județului este de 20.000 lei, sumă inclusă în rectificarea a-VI-a a bugetului general al județului pe 2025, aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean nr.163/2025. Sprijinul are un efect direct asupra unităților de cult cu venituri reduse, contribuind la asigurarea condițiilor necesare desfășurării activităților religioase.



