Multe lucruri s-au spus și s-au scris depre marele actor, născut la Vaslui. Puține lucruri se știu, însă, despre filantropul Constantin Tănase.
Raportul Comisiei Interimare Judeţene Vaslui, din 15 octombrie 1924, consemna următoarele: „în satul Dobârceni, un local de şcoală cu două sale de clas care este gata. La construirea acestui local au contribuit în cea mai mare parte artistul Constantin Tănase, pentru care şcoala va purta numele său”(1).
În arhiva Şcolii Dobârceni, păstrată la Arhivele Statului Vaslui, se află un raport general pe anul 1922, înaintat Inspectoratului Şcolar Vaslui de către directoarea şcolii, Ecaterina Savin, din care reiese că şcoala a fost înfiinţată în anul 1918, că funcţiona într-o casă închiriată şi că a început construcţia şcolii în anul 1921, „dar din cauza lipsei de numerar, lucrarea a încetat”318. Ea atrăgea atenţia asupra faptului că „dacă localul nou nu va fi isprăvit, la deschiderea noului an şcolar 1923-1924, şcoala va suferi din cauza lipsei de local”. Pentru anul şcolar 1923-1924 erau înscrişi, conform raportului amintit, 43 de băieţi şi 28 de fete.
Un alt raport, trimis revizorului şcolar de către directoarea, în 14 mai 1929, se referă la sumele cheltuite cu construcţia şcolii şi provenienţa lor:
– în 1924 apare suma de 61000 lei, compusă din 46000 lei donaţia artistului C. Tănase şi 15000 lei de la Casa Şcoalelor;
– în anul 1927, suma de 3000 lei donaţia lui C.Tănase şi 10000 lei de la Casa Şcoalelor, bani cu care s-a împrejmuit şcoala;
– în anul 1928, suma de 8000 de lei de la Casa Şcoalelor, folosită la vopsirea tablei de acoperiş, a uşilor şi ferestrelor;
Mai mult ca sigur, alocarea sumele menţionate de către Casa Şcoalelor s-a făcut la intervenţia lui Constantin Tănase, pentru că aşa cum menţionează autorul biografiei actorului, acesta practica ,,intervenţionismul”, în sensul bun al cuvântului. Dacă cineva îi spunea că nu este cazul ca el să se ocupe de problemele şcolii, se supăra şi-l lămurea imediat : ,,Şi cine vrei să se ocupe? N-auzi că plouă peste copii? Cum o să las aşa ceva …. Să ştiu că mă dau peste cap şi nu mă las!”(2).
Din raportul general al directoarei şcolii pe anul 1924, reiese grija pe care acesta o purta copiilor sărmani din acel sat, fiindcă la capitolul 10 – Ajutorarea copiilor cu îmbrăcăminte se consemnează: ,,S-au ajutat cu îmbrăcăminte 16 copii săraci de către Domnul Constantin Tănase, artist”(3).
Dar ce l-a determinat pe artist să contribuie cu acea sumă, deosebit de mare pentru aceea vreme, la construcţia acestei şcoli?
Se pare că bunicii artistului ar fi fost din satul Dobârceni, sau artistul ar fi locuit o vreme cu mama sa acolo, până când, împlinind vârsta să meargă la şcoală, a fost nevoit să se mute la Vaslui, părăsind mirificile locuri, de care, copil fiind, s-ar fi ataşat. De fapt, la împroprietărirea din 1864, în comuna Mânjeşti apare familia Tănase, iar în satul Dobârceni, distrus în mare parte de alunecările de teren din anii `70, localnicii păstrează şi acum în amintire numele unei ,,uliţe a Tănăsoaiei”.În biografia artistului este menţionat faptul, că ,,la Vaslui, pe strada Huşilor, s-a născut la 5 iulie, Constantin, fiul lui Ion şi Elena Tănase, doi oameni de treabă care-şi duceau o viaţă anonimă şi destul de grea în târgul unde se stabiliseră venind dintr-o comună învecinată”.
După ce noul director al şcolii solicită prefectului judeţului Vaslui alocarea sumei de 5000 de lei necesară construirii unei magazii de lemne, prin adresa numărul 31 din 9 septembrie 1937321, neprimind probabil nici un răspuns, caută ajutor tot la artist.
În luna decembrie a anului 1937, la 15 ani de la darea în folosinţă a şcolii, când sobele erau stricate iar ploaia care trecea prin tabla ruginită risca să deterioreze definitiv şcoala, directorul P. Ghiga îi scrie actorului şi-l roagă să intervină la Casa Şcoalelor sau la orice instituţie pentru a obţine suma de 3000 de lei. Scrisoarea poartă antetul „Şcola Primară Rurală – C.Tănase –Dobârceni – Mânjeşti, Jud. Vaslui” şi este datată 9 decembrie 1937(4).
Dar scrisoarea aceasta nu va primi răspuns. Asupra actorului se va abate în noaptea de 22 spre 23 decembrie o mare nenorocire. Sala ,,Eforia” în care funcţiona Teatrul ,,Cărăbuş” a ars în întregime, îngropând sub plafonul prăbuşit toată zestrea teatrului: costume, recuzită, reflectoare, instrumente muzicale.
Tănase aparţine nu numai Vasluiului ci României întregi, fiind inclus în galeria marilor actori ai lumii. Elocventă pentru acest aspect este întâlnirea lui C. Tănase cu marele comic Charles Chaplin:„…în Restaurantul «El Garon» din Paris, se găseau la o masă Tănase cu soţia şi cu actriţa Mia Apostolescu. La o altă masă, Chaplin, fiind, binenţeles, ţinta multor priviri din local. Când celebrul artist s-a ridicat să danseze, lumea l-a aplaudat. Tănase, care avea o mare admiraţie pentru Charlot, aplauda de asemenea . Ceva mai târziu s-a hotărât şi a invitat-o la dans pe Mia Apostolescu. Dansa cu uşurinţă, mişcându-se, în ciuda corpolenţei sale, cu multă dezinvoltură. Printre cei care-l admirau pe Tănase era şi Chaplin care simţise de îndată că Tănase nu-i un consumator oarecare. Chemând un chelner, Chaplin se interesă, arătându-l pe Tănase:
– Cine este?
– Cred că un american bogat şi excentric, răspunde chelnerul, încercând să găsească o explicaţie, apoi se apropie de masa lui Tănase şi îi spuse că Chaplin a vrut să ştie cine e:
– I-am spus că sunteţi american … aşa credeam, se scuză omul.
– American? Asta-i bună, sări Tănase, te rog să te duci imediat şi săi spui ca sunt român, înţelegi roumain … artist din Bucureşti … Bucharest… comprenez?
Chelnerul s-a executat întocmai şi cei doi actori s-au întors, zâmbind, unul spre altul. În clipa următoare, cum mesele nu erau prea depărtate, amândoi se apropiară şi-şi strânseră mâinile:
–Tănase!
– Chaplin!
Apoi la îndemnul discret al orchestrei, ce urmărise scena, atât Tănase cât şi Chaplin şi-au invitat din nou partenerele, dansând încă o dată, spre satisfacţia publicului care i-a aplaudat îndelung”(5).
Pe scena ,,Cărăbuşului”, actorul îşi făcea datoria, înfierând nedreptăţile sociale şi abuzurile mai marilor vremii, în viaţa de zi cu zi însă ,,omul” nu putea rămâne nepăsător la suferinţele semenilor săi. Şcoala ctitorită de marele actor nu mai există astăzi. Pe locul unde a existat s-a clădit o altă şcoală , astăzi închisă, la a cărei construcţie au fost folosite uşile, ferestrele şi mobilierul, ca o mărturie a lucrurilor trainice, menite să reziste peste timp.
Aşa a dorit marele actor, să curme chinul acelor copii, nevoiţi să meargă prin frig, prin noroaie sau ger, cale lungă până la şcoala din Mânjeşti sau din Munteni. Şi poate, din generaţiile care au învăţat în acea şcoală, mulţi dintre copiii acelor locuri au mulţumit în gând şi s-au rugat pentru binefăcătorul lor, pe care, mulţi dintre ei, nu l-au cunoscut vreodată.
1. Arhivele Naţionale Vaslui, Fond Şcoala Dobârceni, dosar, f. 32.
2. Ibidem, f. 30
3. Ioan Massoff şi Radu Tănase, Constantin Tănase, Ediţia a 3-a, Editura Muzicală,
4. Arhivele Naţionale Vaslui, Fond cit., f. 71.
5. Ioan Massoff şi Radu Tănase, Constantin Tănase, Ediţia a 3-a, Editura Muzicală