INFO Vaslui

Ziar Vaslui | Știri Vaslui

Cugetări de pe FaceBook: Jurnal de sâmbătă

Romica Brunchi - Cugetari FaceBook

M-am trezit de dimineaţă cu o durere de cap groaznică. Sinuzita mea îşi făcea mendrele. Mai mult bâjbâind, mă duc în bucătărie să-mi fac o cafea, când, surpriză! De sub chiuvetă, o ditamai băltoaca se lăţea, ameninţând să-mi transforme bucătăria în piscină!

Am reacţionat prompt, ca orice bărbat cu spirit gospodăresc, strigându-mi soţia.

− Vai! Ce-ai făcut? mă ia la întrebări, de parcă toată noaptea nu făcusem altceva decât să car apă ca să inund bucătăria.

− Eu, nimic?! am răspuns, privind-o cu inocenţa celor 48 de ani ai mei.

− Păi, văd că asta faci şi acum! Vezi de unde-i apa asta!

Convins de spiritul organizatoric al soţiei, încep să analizez situaţia, păşind cu curaj în băltoacă şi uitându-mă sub chiuvetă. Acolo, o încrengătură de ţevi, racorduri și robineţi mi-a tăiat tot elanul. Mai zăbovesc un pic, uitându-mă preocupat sub chiuvetă, după care dau verdictul:

− Trebuie chemat instalatorul!

Sunt privit cu dispreţ şi neîncredere, în timp ce, cu un gest scurt, îmi dă de înţeles să-i fac loc pentru a  vedea cu ochii ei minunea!

− Uite, e spart racordul la apa caldă!

Admiraţia mea nu mai cunoaşte margini. Pot paria că soţia mea se pricepe şi la rachete cu rază medie de acţiune.

− Bine, chem instalatorul să-l schimbe!

− Eram sigură că nu poţi face nimic de unul singur! Fie, dar vezi să nu mă prindă Paştele cu apa asta în casă!

Cum termenul mi se pare unul rezonabil, promit solemn să mă ocup de problemă şi s-o remediez. Înfăşor nişte cârpe în jurul racordului buclucaş, soţia adună apa din bucătarie, după care plecăm la autogară, ea să ia microbuzul pentru a merge să-şi facă vizita săptămânală la părinţi, eu, ca orice soţ grijuliu, s-o conduc. Din uşa microbuzului îmi mai face un semn de atenţionare, eu îi răspund ceva de genul „n-ai grijă, sunt tata instalatorilor”, microbuzul se pune în mişcare, luându-mi de pe cap o problemă şi lăsându-mi alta, mare cât China.

Ajuns acasă, constat că balta şi-a făcut din nou apariţia, semn că bandajul meu nu i-a fost racordului de niciun ajutor. Hotărăsc să-mi fac mult aşteptata cafea pentru a putea stabili strategia prin care să rezolv problema care ameninţa să-mi distrugă liniştea conjugală. Încerc să găsesc ibricul pentru cafea şi, după un sfert de oră de căutări, mă hotărăsc să-mi sun soţia.

− Unde-i ibricul pentru cafea?

− La locul lui!

− Locul lui e pe aragaz!

− Ba nu, locul lui e în dulapul pentru vase, iar cafeaua și zahărul sunt în dulăpiorul suspendat deasupra chiuvetei, asta ca să nu mă mai suni încă o dată! 

Deschid dulapul şi găsesc ibricul cu pricina, la fel şi cafeaua şi zahărul în locul indicat. Oricât m-am străduit, nu am reuşit să nu vărs cafea pe aragaz, dar, orişicât, aspectul acesta era unul minor pe lângă ce aveam în bucătărie. Am băut cafeaua şi înviorat, plin de optimism, abordez beleaua. Racordul bolnăvior avea un înveliş din material elastic, transparent, care se umflase ca un balon şi din care, printr-o mică fisură, tâşnea un firicel de apă. Hotărăsc să-l înlocuiesc, aşa că dau fuguța la „Diamantul” să procur unul.

− Vreau un racord pentru apa caldă! mă adresez eu, ca un adevărat expert în instalaţii sanitare, doamnei de la raft.

− Ce mufe are?

− Hexagonale, răspund eu prompt. 

− Mulţumesc, vă întrebam dacă de o jumătate de ţol sau de un sfert!

− Nu știu, daţi-mi de amândouă să fiu sigur!

− Nu mai bine mergeţi şi vedeţi de care vă trebuie să nu cumpăraţi degeaba unul în plus?

Cum să-i spun că nu ştiu să fac diferenţa între cele două mufe?

− Nu, mai bine daţi-mi câte unul din fiecare, că nu strică să ai în casă, doar nu cer de mâncare!

Argumentul meu o convinge, îmi dă ce comandasem, aşa că mă îndrept rapid spre casă. Mă uit la cel defect şi constat că unul dintre cele două se potriveşte. În timp ce ţopăi de bucurie, caut cheia franceză, pe care orice gospodar o are în casă. Problema este s-o şi găsească, pentru că întotdeauna, dar întotdeauna, „cineva” ascunde aceste ustensile. Răscolesc toată casa, înşir toţi sfinţii din calendar, rezist tentaţiei de a da telefon soţiei şi într-un târziu dau de cheia respectivă, „la locul ei”, pe dulăpiorul din baie. Plin de nervi, dau să înlocuiesc racordul defect, când, din mufa pe care încercam s-o desfac, apa țâșneşte ca dintr-o fântână arteziană, udându-mă până la piele. Strâng repede la loc, blestem ziua în care Ceauşescu a interzis avorturile şi tremurând din toate încheiturile, mă aşez pe un scaun să-mi trag sufletul.

− Nu merge aşa, trebuie oprită apa! vorbesc eu de unul singur.

Mă uit la robinetele de sub chiuvetă, la cele din baie, dar nu-mi dau seama de nicio culoare care-i cel care ar trebui închis. Mă decid atunci să fac ceea ce trebuia de la început, adică să apelez la un instalator profesionist. La etajul doi al blocului nostru, locuieşte nea Vasile, un instalator ieşit la pensie, la care toată lumea apelează atunci când are nevoie. Ajuns la el la uşă, bat cu putere pentru a acoperi muzica de fanfară ce răzbate din interior. Tocmai când eram pe punctul de a renunţa, uşa se deschide şi în cadrul ei apare nea Vasile, țapăn de beat şi cu un zâmbet cât toată faţa.

− Ooooo, vecinu’, domnu’ director, ce onoare sî mă vizitaţi! mă ia el peste picior, fără a avea timp să-i spun măcar bună dimineaţa, drept pedeapsă că nu am binevoit să dau curs, acum câteva luni de zile, invitaţiei de a bea cu el şi cu un grup de pierde-vară, pe conductele de pe variantă.

Văzând că discuţia a început cu stângul, dau să mă retrag strategic, nu înainte de a-i adresa o întrebare care să mă dumirească:

− Nea Vasile, de unde se întrerupe apa la noi în bloc? 

− De ce? holbează el ochii la mine, îngrozit parcă de această perspectivă sumbră, cu toate că se vedea cu ochiul liber că nu a prea băut apă în ultimele zile.

− Am o defecţiune la bucătărie, trebuie să înlocuiesc ceva şi trebuie oprită apa! am rezumat eu situaţia pentru a nu prelungi vizita inutil.

− Da’ cini vă faci lucrarea? mă chestionează el, brusc interesat de problemă.

− Eu, cine s-o facă?!

În următorul moment, am crezut că se dărâmă blocul, că e cutremur de şapte grade pe scara Richter, de la râsul cu sughiţuri, care l-a apucat pe vecinul meu. Într-un târziu, a reuşit să articuleze:

− Hai, dom’le, lasî-mă cu prostiili! Schimbi tu pi dracu, ci crezi cî aiasta-i scripcî? Aicea-i vorba di meserii! Las’ cî merg eu sî văd dispri ci-i vorba! Intrî pânî în bucătării sî bem un pahar di gin şî mergim imediat!

Mă las convins, cu greu, să intru în bucătăria omului, unde, pe masă, trona un pet pe jumătate plin cu un lichid de culoarea motorinei.

Romica Brunchi - Cugetari de pe FaceBook

− Vecini, n-ai băut tu di când mămăica matali ti-o făcut aşa marfî! îşi lăuda el poşirca, turnându-mi un pahar cât toate zilele din licoarea dubioasă.

Dăm noroc, el cu pet-ul, eu cu paharul şi încerc să beau măcar o gură din vinul acru. Dar organismul meu refuză să primească aşa ceva, nu reuşesc să înghit şi când, cu gura plină, încercam să găsesc un loc unde să scap de lichidul infect, în uşă apare, gâfâind, cu baticul dat pe ceafă şi cu două sacoşe imense în mână, soaţa domnului Vasile, transpirată toată şi vădit pusă pe scandal:

− Nu ti mai saturî dracu’ di băuturî! Te-ai înhăitat cu tăţi bețâvii şî nu faci nica tătî zâua!

Eu mă uit în jur să văd cu cine s-a înhăitat nea Vasile şi cum nu văd pe nimeni, îmi dau seama că eu sunt „tăţi bețâvii” şi încerc s-o şterg până nu degenerează lucrurile. N-o mai fac nici pe-a ofensatul, mă strecor pe lângă vecină şi o las să-şi descarce nervii în voie.

Ajuns acasă, privesc neputiincios la racordul care-mi mânca zilele şi decid să cer sfatul unui prieten, genul de om care se pricepe la toate. Îl sun, îi expun problema şi el vine imediat cu soluţia:

− Dacă e racordul de apă caldă, e suficient să închizi robinetul de sub centrală, de la conducta de apă caldă!

− Păi, care-i aia? întreb eu enervat la culme.

− Dai drumul la apă caldă şi vezi care conductă se încălzeşte! vine calm răspunsul prietenului meu.

− Doamne, ce simple sunt lucrurile pentru unii! bombănesc eu, închizând telefonul, fără măcar să-i mulțumesc.

Procedez conform indicaţiilor prietenului, depistez robinetul, îl închid şi întradevăr, apa se opreşte. În maximum un sfert de oră aveam racordul înlocuit, plus trei degete zdrelite, dar lucrul din urmă nu mai conta, mai ales, când am dat drumul la apă şi am văzut că remediasem defecţiunea.

Obosit, dar plin de mulţumire, privesc cu dispreţ la piesa care-mi crease atâta zbucium şi care se odihnea, la rândul ei, în găleata de gunoi.

− Nu meriţi nici măcar să fii dusă la fier vechi, în ghenă o să-ţi ruginească mufele! o apostrofez eu pentru a-mi linişti nervii greu încercaţi.

Mă uit la ceas şi-mi dau seama că sunt pe punctul de a întârzia la repetiţiile pe care le aveam programate cu elevii mei. Mă schimb repede de hainele ude, mă urc în masină, încalc toate regulile de circulaţie şi pe cele din stadiu de proiect legislativ şi reuşesc să ajung la timp la întâlnirea cu „artiştii mei”.

Când îi văd cu chitările în spate, aşteptându-mă cuminţei şi zâmbitori, orice supărare îmi trece „brusc, instantaneu şi deodată”. Orele petrecute la repetiţii mă liniştesc şi mă încarcă pozitiv, aşa că mă despart de ei cu greu, plecând spre casă.

Acolo, linişte şi pace, nicio apreciere la adresa efortului meu, dar sunt mulţumit de atmosferă şi nu încerc s-o stric, angajându-mă în vreo discuţie fără sens. Servim masa, mă odihnesc un pic, dau să deschid televizorul când, Doamna mea mă abordează, numai lapte şi miere în glas:

− Nu vrei să mergem un pic în oraş, să ne uităm prin magazine? Nu-i nevoie să-mi cumperi nimic, doar să mă uit şi eu la ce a mai apărut!

Liniştea mea a dispărut ca prin farmec, evit să-mi arăt nemulţumirea şi în câteva minute luăm la „vânturat” magazinele.

Cum se poate transforma o femeie, odată intrată într-un magazin! Soția mea, apatică cu câteva clipe în urmă, devine brusc cuprinsă de o energie fantastică şi cu braţele pline de haine a și intrat într-o cabină de probă. Degeaba încearcă una dintre gestionare să-i atragă atenţia că n-are voie decât cu trei articole în cabină, nevasta mea îi aruncă o privire care-o îngheaţă pe săraca femeie. Aceasta se uită disperată la mine, eu o ignor total, făcându-mi de lucru cu un tricou pe care încercam să-l probez peste geacă. Îmi dau seama de penibilul situaţiei, aşa că-l pun la loc pe umeraș şi aştept. Într-un târziu, iese zâmbitoare, aşază cu regret articolele pe suportul de lângă cabina de probă şi plecăm din magazin pentru a intra în altul.

După câteva ore de colindat magazinele de haine şi pantofi, rupt de oboseală şi plin de draci, ajungem acasă. Intru repede la baie, fac un duş şi mă arunc în pat fără să mai mănânc, fără să mai vorbesc şi adorm înainte să se termine genericul emisiunii preferate. Peste noapte, visez numai racorduri şi robineţi şi pe nevasta lui nea Vasile, care mă aleargă cu o imensă cheie franceză în mână şi cu un ibric de cafea în cealaltă. 

Mă trezesc lac de transpiraţie şi constat că, întradevăr, miroase a cafea. Pe noptieră, o tavă cu două eclere şi două ceşti de cafea. Mănânc, fără să mă mai spăl, eclerele amândouă pentru a o feri pe soţia mea de orice tentaţie. Aceasta intră în cameră, se aşază lângă mine şi mă alintă, privindu-mă drăgăstos:

− Cine-i el hărnicuţ şi a schimbat racordul la bucătărie?

Şi eu care încercam să uit episodul traumatizant. Stând în pat, cu televizorul deschis, sorb din ceaşca de cafea, morocănos, gândindu-mă la ce-mi poate rezerva şi ziua care abia începuse, când, vorbele soţiei îmi aduc bucuria pe faţă:

− Ştii, astăzi suntem invitaţi la nașu’ Cristi, la grătar! Să nu uiţi să iei un buchet de flori pentru naşa!

− Există dreptate şi pe  lumea asta! îmi vine să strig din toţi rărunchii… Voi răzbuna astăzi toţi bărbaţii nevoiţi să devină instalatori de ocazie, mecanici, electricieni sau oricare meserie pe care n-o cunosc şi spre care n-au nicio chemare.

P.S.: Când ne-am întors acasă, târziu, rolurile se inversaseră față de seara precedentă. Eu, plin de veselie şi cu mersul puţin nesigur, Doamna mea, fierbând ca o oală sub presiune. Asta e! Există zile bune şi zile rele pentru toţi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.