O tragedie de proporții a avut loc sâmbătă după-amiază în comuna Tăcuta, unde doi copii, frați, au fost dați dispăruți în apele înghețate ale acumulării Tăcuta. După ore întregi de căutări, cei doi minori au fost găsiți sub gheață, fără viață, de echipajele de intervenție.
Potrivit informațiilor disponibile, cei doi copii au căzut în apă în jurul orei 16. Salvatorii au reușit să îi scoată la suprafață abia începând cu ora 18.30. La momentul extragerii, ambii se aflau în stop cardio-respirator. În timpul manevrelor de resuscitare, salvatorii au constatat că le curgea apă din gură, prezentau rigiditate, iar din cauza stării în care se aflau nu a putut fi efectuată laringoscopia. În cele din urmă, medicii au fost nevoiți să declare decesul.
La scurt timp după sosirea echipajelor de intervenție, cei doi frați au fost identificați sub stratul de gheață. Prima a fost găsită fata, în vârstă de 13 ani, iar la puțin timp după aceea pompierii au scos la suprafață și trupul fratelui ei, în vârstă de 11 ani. Oamenii din comună spun că se așteptau la un asemenea deznodământ, având în vedere că minorii ar fi stat în apa înghețată mai bine de trei ore și jumătate.
Cei doi copii erau din localitatea Focșeasca, aflată la câțiva kilometri de barajul Tăcuta. Potrivit martorilor, aceștia au plecat de acasă cu intenția de a se juca pe gheața formată pe suprafața acumulării. La aproximativ 30 de metri de mal, gheața a cedat, iar ambii au căzut în apele extrem de reci.
În primele momente de după dispariție, au existat informații contradictorii. Unii martori susțineau că doar băiatul ar fi căzut în apă, iar sora lui, speriată, ar fi fugit în pădure. Această variantă a alimentat speranța unui final mai puțin tragic. Din păcate, intervenția militarilor din cadrul ISU Vaslui a confirmat cel mai negru scenariu: ambii copii au fost găsiți sub gheață, fără suflare.
La fața locului au fost mobilizate forțe importante: o autospecială de salvare, o barcă pneumatică, două ambulanțe și zece militari. De asemenea, autoritățile locale au fost anunțate și s-au deplasat la locul tragediei. Ajunși în zonă, salvatorii au fost îndrumați de săteni către mijlocul barajului, acolo unde, potrivit acestora, ar fi fost observate plutind articole de îmbrăcăminte.
sursa foto: Vremea Nouă



