AcasăAdministrație12 loturi de teren din Vaslui vor fi redistribuite tinerilor pentru construcția...

12 loturi de teren din Vaslui vor fi redistribuite tinerilor pentru construcția de locuințe

Data:

Articole naționale

Consiliul Local Vaslui are pe ordinea de zi un proiect de hotărâre care vizează revocarea dreptului de folosință asupra unor terenuri atribuite anterior și redistribuirea lor către alți solicitanți eligibili, conform Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală.

Proiectul se bazează pe prevederile Legii nr. 15/2003, actualizată, și pe normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 896/2003, modificată prin H.G. nr. 748/2023. De asemenea, cadrul local este reglementat prin H.C.L. nr. 47, care stabilește procedura de acordare a terenurilor aflate în proprietatea municipiului Vaslui, în folosință gratuită, tinerilor între 18 și 35 de ani.

În anul 2022, prin HCL 85 și HCL 133, mai mulți solicitanți eligibili au primit terenuri în folosință gratuită pe străzile Alecu Beldiman și Dimitrie Cantemir. O parte dintre aceștia au renunțat ulterior la dreptul obținut, depunând cereri în acest sens. Ca urmare, Comisia Locală de aplicare a Legii 15/2003 a identificat 12 loturi disponibile pentru noi atriburi.

Până la data de 2 iunie 2025, au fost analizate 77 de dosare:

  • 3 cereri au fost retrase, întrucât solicitanții și-au achiziționat deja locuințe.
  • 2 dosare au fost respinse, lipsind condiția domiciliului în municipiul Vaslui.
  • 26 de dosare au fost declarate complete și eligibile.

Dintre acestea, primele 12, în funcție de punctajul obținut, vor beneficia de terenurile rămase libere. În cazul dosarelor cu punctaj egal, departajarea se va face pe criteriul vechimii cererii, conform regulamentului aprobat.

spot_img
spot_img

Ultimele articole