Astăzi, 3 mai, este marcată Ziua Mondială a Libertății Presei – un prilej important de reflecție asupra rolului esențial pe care presa îl joacă într-o societate democratică. De la promovarea transparenței instituționale și până la apărarea valorilor fundamentale ale adevărului și libertății de exprimare, jurnaliștii sunt veritabili gardieni ai interesului public.
Cu această ocazie, Ciprian Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui, a transmis un mesaj de apreciere și sprijin pentru toți reprezentanții mass-media care activează în județ:
„Presa reprezintă unul dintre pilonii esențiali ai unei societăți democratice, contribuind la informarea corectă a cetățenilor, la transparența instituțiilor și la consolidarea valorilor fundamentale ale libertății și adevărului. Cu prilejul Zilei Mondiale a Libertății Presei, transmit respectul și recunoștința mea tuturor jurnaliștilor care își exercită meseria cu profesionalism, echilibru și responsabilitate.”
Oficialul județean a subliniat importanța protejării libertății presei și necesitatea de a susține necondiționat activitatea celor care aleg să informeze onest și să contribuie la un climat de dialog în societate.
„Libertatea presei trebuie protejată și încurajată, iar eforturile celor care aleg să informeze onest și să promoveze dialogul merită sprijinul nostru constant. La mulți ani tuturor reprezentanților mass-media din județul Vaslui!”, a mai adăugat președintele Consiliului Județean.
Ziua Mondială a Libertății Presei, proclamată de Adunarea Generală a ONU în 1993, nu este doar o zi de recunoaștere, ci și una de conștientizare a pericolelor la care sunt expuși jurnaliștii din întreaga lume – de la presiuni politice până la amenințări directe sau cenzură.



