miercuri, noiembrie 19, 2025
AcasăPoliticăOana Gheorghiu, cofondatoarea „Dăruiește Viață”, a fost numită vicepremier al României

Oana Gheorghiu, cofondatoarea „Dăruiește Viață”, a fost numită vicepremier al României

Data:

Articole naționale

După mai bine de 15 ani dedicați uneia dintre cele mai ambițioase inițiative civice din sănătatea românească, construirea primului Spital de Copii pentru Cancer, Boli Grave și Traumă din România, Oana Gheorghiu face pasul spre administrația publică. Co-fondatoarea Asociației „Dăruiește Viață” a acceptat propunerea premierului Ilie Bolojan de a ocupa funcția de viceprim-ministru al României, decizie confirmată marți printr-un comunicat oficial al Guvernului.

„Este o decizie grea și emoționantă, pentru că Dăruiește Viață a fost și rămâne parte din mine. Dar cred cu tărie că experiența noastră, a unei comunități care a demonstrat că solidaritatea poate construi spitale, trebuie dusă și în administrația publică”, a transmis Gheorghiu într-o postare publică.

Pe durata mandatului său, aceasta se va suspenda din toate funcțiile executive din cadrul asociației, urmând ca echipa și comunitatea de donatori, peste 350.000 de persoane și mii de companii, să continue proiectele aflate în derulare.

Noul vicepremier a anunțat că își propune să aducă în Guvern o abordare deschisă către societate și mediul privat. „Rolul meu va fi să deschid Guvernul spre societate, spre consultarea companiilor, a societății civile și a cetățenilor, pentru a fundamenta reformele și măsurile pe nevoile reale din societate”, a precizat ea.

Oana Gheorghiu, economist de profesie, este cunoscută pentru proiectele realizate alături de Carmen Uscatu prin Asociația Dăruiește Viață, inclusiv ridicarea primului spital construit exclusiv din donații în România. Sub coordonarea lor, organizația a mobilizat peste 100 de milioane de euro din contribuții private.

Numirea ei a fost salutată de o parte a societății civile, dar a stârnit și reacții politice, unele voci criticând decizia premierului Bolojan. Postul de vicepremier fusese vacant după plecarea lui Dragoș Anastasiu.

Gheorghiu a încheiat mesajul către susținători cu un apel la continuitate: „Vă mulțumesc și sper să rămâneți alături de mine și de Dăruiește Viață în această nouă etapă. Am învățat că atunci când oamenii se unesc și contribuie toți la schimbare, nimic nu e imposibil.”

spot_img
spot_img

Ultimele articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.