Un accident rutier grav s-a produs în comuna Muntenii de Sus, județul Vaslui. Din primele informații, o femeie în vârstă a fost lovită de un camion, iar leziunile suferite i-au fost fatale.
La fața locului au fost solicitate echipajele de intervenție, însă victima nu a mai putut fi salvată.
În acest moment nu sunt cunoscute împrejurările exacte în care s-a produs accidentul și nici modul în care femeia a ajuns în fața autovehiculului de mare tonaj.
Polițiștii urmează să stabilească dinamica accidentului și circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Vom reveni cu informații pe măsură ce acestea vor fi comunicate oficial.



