sâmbătă, februarie 14, 2026
AcasăPoliticăPNL își alege noua conducere sâmbătă, la Congresul Extraordinar organizat la Palatul...

PNL își alege noua conducere sâmbătă, la Congresul Extraordinar organizat la Palatul Parlamentului

Data:

Articole naționale

Partidul Național Liberal va organiza sâmbătă, 12 iulie, un Congres Extraordinar, eveniment ce va avea loc la Palatul Parlamentului și va reuni aproximativ 1200 de delegați din toată țara. Principalul obiectiv al acestui congres este alegerea noii echipe de conducere a partidului.

Pentru funcția de președinte PNL, singurul care și-a depus candidatura este Ilie Bolojan. În cursa pentru pozițiile de prim-vicepreședinți s-au înscris zece membri marcanți ai partidului: Valeriu Iftime, Adrian Veștea, Florin Roman, Alin Tișe, Nicoleta Pauliuc, Ioan Popa, Dan Motreanu, Ciprian Ciucu, Mircea Minea și Cătălin Predoiu.

De asemenea, pentru șefia Curții de Arbitraj a PNL concurează Costică Lupușoru, Daniel Buda și Ciprian Dobre. În ceea ce privește Comisia Națională de Revizie și Cenzori, singura candidatură depusă este cea a lui Virgil Guran.

Votul va fi secret pentru aceste funcții, însă validarea vicepreședinților regionali, care vor deveni automat membri ai Biroului Executiv Național, se va face prin vot deschis. Propunerile pentru aceste posturi sunt: Alexandru Muraru (Nord-Est), Alexandru Popa (Sud-Est), Toma Petcu (Sud Muntenia), Gigel Știrbu (Sud-Vest Oltenia), Gheorghe Falcă (Vest), Florin Birta (Nord-Vest), Ion Dumitrel (Centru) și Hubert Thuma (București-Ilfov).

Congresul din 12 iulie este văzut ca un moment de recalibrare internă pentru PNL, în contextul noilor provocări politice și al viitoarelor competiții electorale.

spot_img
spot_img

Ultimele articole