Republica Moldova își alege astăzi noul Parlament, într-un scrutin considerat crucial pentru viitorul politic al țării. Aproximativ 3,3 milioane de cetățeni cu drept de vot sunt chemați la urne pentru a decide componența legislativului care va desemna viitorul Guvern și va stabili direcția reformelor necesare aderării la Uniunea Europeană.
Secțiile de vot s-au deschis la ora 07:00 și vor funcționa până la ora 21:00. Autoritățile de la Chișinău transmit că procesul electoral decurge în condiții normale pe teritoriul Republicii Moldova.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat însă o mobilizare fără precedent a alegătorilor moldoveni din străinătate. În marile orașe europene s-au format cozi considerabile la secțiile de votare, inclusiv la București, Roma, Atena, Praga, Nürnberg și Lisabona.
Scrutinul este privit drept cel mai important din istoria recentă a Republicii Moldova. Rezultatul va indica dacă țara își va continua drumul european sau va face pași înapoi, spre izolare și o mai mare dependență de Moscova.



