Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că, în data de 12 decembrie 2025, au fost primite buletinele de analiză emise de DSP Iași privind probele de apă prelevate din Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași. Rezultatele indică neconformități atât la examenul chimic, cât și la cel microbiologic.
Potrivit ministrului, 7 din cele 8 probe analizate au fost necorespunzătoare la examenul chimic pentru parametrul clor rezidual liber, valorile fiind sub limita minimă admisă.
Situația este și mai gravă în urma analizelor microbiologice:
- 6 din 8 probe au depășit valorile de referință pentru numărul total de bacterii mezofile;
- În 6 din 8 probe a fost identificată Pseudomonas aeruginosa, în valori peste pragul de referință admis.
În contextul acestor rezultate, ministrul Rogobete a anunțat că se deplasează la Iași pentru a coordona intervenția la nivel local, alături de reprezentanți ai DSU, ISU și Prefecturii, în cadrul mecanismelor instituționale de gestionare a situațiilor de criză.
La nivelul Ministerului Sănătății a fost constituită o celulă de criză, în care au fost incluse:
- Spitalele de urgență pentru copii din București „Grigore Alexandrescu” și „Marie Curie”;
- Spitalul Județean de Urgență Suceava;
- Alte unități sanitare pregătite să primească eventuali pacienți transferați din Spitalul „Sf. Maria” Iași.
Toate aceste unități se află în stand-by și sunt coordonate direct de Ministerul Sănătății.
„Prioritatea este gestionarea situației la nivel local, însă, dacă evoluția nu poate fi controlată în condiții de siguranță maximă, sistemul este pregătit pentru intervenție rapidă”, a transmis ministrul.
De asemenea, a fost dispusă testarea microbiologică a pacienților și a personalului medical de către DSP Iași, măsură menită să prevină riscurile epidemiologice și să permită intervenții rapide în funcție de rezultate.
Ministerul Sănătății anunță că situația este monitorizată permanent, iar deciziile vor fi luate strict pe baza evaluărilor tehnice și a recomandărilor specialiștilor în sănătate publică.
Autoritățile precizează că datele sunt în dinamică, iar informații actualizate vor fi comunicate pe măsură ce apar noi rezultate.



