INFO Vaslui

Ziar Vaslui | Știri Vaslui

Anul 2022 se încheie pentru Grădina Publică din Bârlad cu peste 30 de procente realizate în cadrul procesului de transformare în care a intrat în toamnă

Anul 2022 se încheie pentru Grădina Publică din Bârlad cu peste 30 de procente realizate în cadrul procesului de transformare în care a intrat în toamnă

Acesta este stadiul lucrărilor efectuate în primele trei luni de la debutul lucrărilor la proiectul de reabilitare a cel mai vechi parc al orașului.

Se lucrează pe mai multe fronturi, însă printre cele mai evidente intervenții se numără cea de la poarta secundară, care va fi adusă la stilistica porții principale și care se apropie pe zi ce trece de viitoarea imagine; au fost realizate săpăturile pentru lacul de agrement, aleile au fost pregătite pentru montarea de pavele, iar în zilele care urmează, constructorul va trece efectiv la această operațiune.

”La Grădina Publică avem de-a face cu unul dintre cei mai serioși constructori care lucrează acum la proiectele de dezvoltare ce se derulează la Bârlad. A început la timp, muncește în ritm susținut, colaborează și se implică sută la sută pentru a evita blocajele. Termenul de finalizare este luna septembrie 2023, iar dacă va continua cu aceeași seriozitate sunt sigur că în toamna viitoare ne vom bucura cu toții de o Grădină Publică în care, așa cum am mai spus, parfumul de altădată se va împleti cu beneficiile și funcțiunile prezentului”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Proiectul ”Reabilitarea Grădinii Publice” are o valoare de 8,851 milioane lei (fără TVA).

Cele mai importante lucrări:

– vor fi montate pavele pe aleile existente, însă vor fi realizate și alei noi, cu lespezi de piatră;

– pistă de alergat și pistă de bicicliști;

– teren de joacă, de 660 mp, în care vor fi integrate ansambluri tematice, precum și o tiroliană, locuri pentru cățărat etc.;

– un element important va fi realizarea unei piațete, intitulată ”Piața personalităților bârlădene”. Va avea formă circulară, cu o rază de 12 metri, pe care se vor monta radial 12 postamente din marmură pentru busturi (acestea din urmă vor fi adăugate ulterior, pe măsură ce vor fi realizate de municipalitate, în afara proiectului). Între busturi vor fi montate bănci și corpuri de iluminat decorative;

– pergole din lemn stratificat ce vor fi îmbrăcate în plante cățărătoare;

– vor fi realizate două lacuri: unul, în suprafață de 320 mp, va avea rolul de a colecta apele pluviale, iar cel de-al doilea lac va avea rol decorativ, în preajma lui fiind amenajate alei și amplasate bănci. Acesta din urmă va asigura irigarea spațiilor verzi.

În prezent, la nivelul municipiului Bârlad, sunt în derulare următoarele proiecte:

1. Modernizarea infrastructurii de transport în scopul reducerii emisiilor de carbon (asfaltarea celor mai circulate străzi din oraș)

2. Achiziția a 10 autobuze electrice

3. Construire autobază pentru parcul de autobuze electrice

4. Reabilitare și extindere rețele apă și canal

5. Supralărgirea străzilor Ștefan Procopiu, Stroe Belloescu și Parcul Libertății

6. Construire corp nou Grădinița nr. 5

7. Consolidare, modernizare și dotare a Școlii Profesionale

8. Modernizare, extindere și dotare Grădinița nr. 8

9. Varianta de ocolire a Municipiului Bârlad

10. Modernizarea sistemului de iluminat derulat cu fonduri europene

11. Modernizarea sistemului de iluminat derulat cu fonduri norvegiene

12. Reabilitare termică secția Pediatrie

13. Modernizare și extindere Ambulatoriu de specialitate

14. Reabilitarea și modernizarea Grădinii Publice

15. Construire centru de zi pentru persoane vârstnice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *