Anul 2025 este declarat de Patriarhia Română drept Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea. Cu această ocazie, la nivel național, în parteneriat cu Ministerul Educației, s-a lansat Concursul Catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri”, un amplu proiect educațional și duhovnicesc ce își propune să aducă în conștiința tinerei generații valorile perene ale Ortodoxiei românești.
În cadrul acestei inițiative, și elevii școlii noastre au fost implicați activ, în perioada 1–31 martie 2025, prin coordonarea domnului profesor de religie Eugen Pleșca și în parteneriat cu Parohia Muntenii de Jos II, reprezentată de preotul paroh Cristea Constantin. Grupul țintă a fost reprezentat de „Grupul catehetic <<Micii credincioși>>”, un grup format din elevi implicați, curioși și dornici să cunoască și să trăiască mai profund credința ortodoxă.
Un proiect cu suflet: lecții de credință, istorie și jertfă
Sub titlul personalizat „Anul Centenar al Patriarhiei Române 1925–2025. Mărturisirea dreptei credințe în conștiința generațiilor contemporane”, proiectul catehetic s-a desfășurat în două mari secțiuni, combinând activități teoretice și practice, menite să stimuleze participarea activă și trăirea autentică a valorilor creștine.
În prima secțiune, preotul paroh Cristea Constantin a susținut în sălile de clasă trei cateheze tematice, care au urmărit:
-
prezentarea principalelor realizări și activități ale Bisericii Ortodoxe Române în cei 100 de ani de Patriarhat;
-
conturarea importanței și influenței duhovnicului în viața creștinului, ca păstor de suflete și călăuzitor în drumul spre mântuire.
Credința se învață și se trăiește
A doua secțiune a proiectului a fost una practică și profund trăită. Elevii au participat cu entuziasm și evlavie la activități diverse, menite să aducă în viața lor concretă chipul viu al credinței:
-
Realizarea și reproducerea stemei Patriarhiei Române, ca simbol al unității și identității ortodoxe;
-
Amenajarea unui colț de lectură dedicat Părintelui Ilie Cleopa, unul dintre cei mai iubiți duhovnici ai secolului trecut, un model de viață și credință pentru tineri;
-
Vizită la Catedrala Episcopală din Huși, cu momente de rugăciune la mormintele a doi mărturisitori din timpul regimului comunist, care și-au jertfit libertatea pentru păstrarea credinței străbune;
-
Vizită la Centrul medical „Sf. Muceniță Chiriachi”, din cadrul Asociației Filantropia Ortodoxă Huși, unde elevii, alături de dascălul lor și preotul paroh, au cunoscut activitatea caritabilă a Bisericii în sprijinul celor aflați în suferință;
-
Reproducerea simbolică a Tainei Sfintei Spovedanii, un exercițiu educativ cu puternic impact spiritual;
-
Participarea la Conferința duhovnicească „Rolul duhovnicului în viața creștinului”, susținută de Părintele Stareț Caliopie de la Mănăstirea Prodromița Tanacu, în sala de sport a instituției noastre, transformată pentru o seară într-un adevărat spațiu de luminare sufletească.
O lecție de suflet pentru viitor
Prin aceste activități, elevii și-au însușit într-un mod profund valorile credinței ortodoxe, înțelegând sensul jertfei înaintașilor, rolul mărturisirii și importanța păstrării moștenirii spirituale a unui secol de Patriarhat. Este un pas important în formarea unei generații conștiente de identitatea sa creștin-ortodoxă și de rădăcinile spirituale ale neamului românesc.
Îi felicităm pe toți elevii implicați și le urăm mult succes în etapa următoare a concursului național! Totodată, aducem alese mulțumiri Părintelui Paroh Cristea Constantin, pentru dăruirea, implicarea și căldura cu care a susținut acest demers duhovnicesc.
Prin astfel de proiecte, școala și Biserica își dau mâna, oferind copiilor nu doar informații, ci modele de viață și repere morale pentru o societate mai bună și mai ancorată în valorile adevărate.



