Primarul comunei Lipovăț, Valerian Hriscu, face un apel către cetățeni pentru respectarea regulilor privind gestionarea deșeurilor menajere și a normelor de conviețuire, după ce s-au constatat probleme legate de colectarea selectivă și de plata serviciilor către operatorii de salubritate.
Potrivit anunțului transmis de Primăria Lipovăț, cantitățile de deșeuri menajere au crescut semnificativ, ca urmare a faptului că în pubele sunt depuse deșeuri amestecate, fără selecție. Autoritățile locale reamintesc că în pubelele (minicontainerele) de la fiecare gospodărie trebuie pus numai gunoiul menajer, fiind strict interzisă aruncarea de hârtie, plastic, sticlă, textile, lemn, fier, frunze, pietre sau pământ.
Deșeurile reciclabile, precum hârtia, plasticul, sticla și fierul, trebuie duse la platformele special amenajate, iar pentru cele rezultate din construcții, textile sau lemn, cetățenii sunt rugați să contacteze Primăria pentru informații suplimentare.
Primăria anunță și intensificarea controalelor: acolo unde vor fi găsite alte tipuri de deșeuri decât cele menajere în pubele, se vor aplica amenzi între 1.000 și 3.000 de lei, conform hotărârilor Consiliului Local.
Totodată, edilul atrage atenția și asupra problemei câinilor lăsați liberi sau nesupravegheați. Proprietarii sunt obligați să țină animalele în țarcuri sau legate, iar nerespectarea acestor măsuri se sancționează cu amenzi între 500 și 1.500 de lei, conform Legii nr. 61/1991.
„Rugăm respectarea celor menționate, pentru binele și siguranța întregii comunități”, se arată în mesajul semnat de primarul Valerian Hriscu și secretarul general al UAT, Ionela Mihaela Todirașcu.