AcasăAQUAVASAQUAVAS răspunde criticilor privind prețul apei și prezintă investițiile aflate în derulare...

AQUAVAS răspunde criticilor privind prețul apei și prezintă investițiile aflate în derulare în județul Vaslui

Data:

Articole naționale

AQUAVAS S.A. Vaslui a organizat vineri, 12 iunie 2026, de la ora 10:00, o conferință de presă cu tema „Prezentarea activității și a obiectivelor strategice ale Operatorului de Apă”. Evenimentul a avut loc la sediul societății din municipiul Vaslui, strada Ștefan cel Mare nr. 70, în sala de ședință de la parter, iar la întâlnire au fost invitați și reprezentanții INFO Vaslui.

Conferința a vizat prezentarea activității AQUAVAS S.A., a proiectelor de investiții aflate în derulare, a strategiei de dezvoltare, a tarifelor, a managementului pierderilor de apă și a principalelor date din bugetul pentru anul 2026.

AQUAVAS S.A. este Operator Regional al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare în județul Vaslui. Societatea funcționează în baza Contractului de Delegare a Gestiunii Serviciilor Publice de Alimentare cu Apă și de Canalizare nr. 1727 din 14 decembrie 2010, încheiat pentru o perioadă de 49 de ani.

Compania exploatează sistemele publice de alimentare cu apă și canalizare din municipiile Vaslui, Bârlad și Huși, din orașele Negrești și Murgeni, precum și din comunele Hoceni, Lipovăț și Muntenii de Jos. Activitatea se desfășoară în baza licenței de operare nr. 6054 din 31 octombrie 2022, clasa 2, acordată de ANRSC, valabilă până la data de 14 decembrie 2027.

Conducerea executivă a companiei este formată din directorul general Iordache Iulian, directorul tehnic Bîrleanu Costel-Cătălin, directorul economic Pavăl Gabriela și directorul de dezvoltare-investiții Dianu Vasile.

Obiectivele strategice ale operatorului regional

Potrivit prezentării susținute în cadrul conferinței, misiunea AQUAVAS S.A. este îmbunătățirea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Vaslui, furnizarea apei potabile la parametrii impuși de legislația în vigoare, colectarea apelor uzate prin rețeaua de canalizare, epurarea acestora și tratarea nămolurilor, cu respectarea standardelor naționale și europene.

Viziunea companiei este legată de dezvoltarea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare, precum și de construirea, retehnologizarea și reabilitarea stațiilor de tratare și epurare.

Printre obiectivele strategice se numără:

  • atragerea de fonduri europene nerambursabile;
  • modernizarea și extinderea infrastructurii de apă și canalizare;
  • reducerea costurilor de operare prin inovație și eficientizare;
  • conformarea cu directivele europene privind apa potabilă și apa uzată;
  • creșterea calității serviciilor furnizate populației.

AQUAVAS S.A. a prezentat și principalele servicii pe care le asigură. În zona de alimentare cu apă, compania se ocupă de captarea apei brute, transportul acesteia către stațiile de tratare, tratarea în vederea potabilizării, înmagazinarea, distribuția apei potabile și monitorizarea calității.

În zona de canalizare, activitatea include colectarea apelor uzate menajere și pluviale, transportul acestora către stațiile de epurare, epurarea și evacuarea apelor epurate în emisari, cu respectarea normelor de mediu.

Două mari proiecte de investiții pentru județul Vaslui

Un punct central al conferinței l-a reprezentat prezentarea investițiilor realizate și aflate în derulare.

AQUAVAS S.A. a promovat și obținut finanțări pentru două proiecte majore. Primul este fazarea proiectului „Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, a sistemului de canalizare și a stațiilor de epurare în Aglomerările Vaslui, Bârlad, Huși și Negrești – județul Vaslui”. Proiectul are o valoare de 492.394.509 lei cu TVA și a fost finanțat prin POIM 2014-2020.

Al doilea proiect este „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Vaslui”. Pentru etapa I a acestuia a fost semnat Contractul de finanțare nr. 156 din 10 februarie 2025, în valoare de 1.370.624.700,19 lei cu TVA. Proiectul este cofinanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027.

Valoarea totală eligibilă a proiectului regional este de 548.490.703 euro cu TVA. Investițiile vor fi realizate prin 14 contracte de lucrări, două contracte de furnizare și trei contracte de servicii.

Investiții în 47 de UAT-uri pentru alimentarea cu apă

Investițiile în infrastructura de alimentare cu apă vor fi realizate în 47 de unități administrativ-teritoriale și la nivelul UAT Județul Vaslui. Acestea sunt grupate în 16 sisteme de alimentare cu apă.

Potrivit datelor prezentate, proiectul urmărește creșterea gradului de conectare la apă de calitate conform Directivelor europene de la 31,4% la 99,7%.

În zona de apă sunt prevăzute:

  • 35 de foraje pentru extinderea fronturilor de captare subterană;
  • 679,07 kilometri de conducte de aducțiune extinse;
  • 2,7 kilometri de conducte de aducțiune reabilitate;
  • 63 de stații de tratare sau clorinare extinse;
  • o stație de tratare sau clorinare reabilitată;
  • 41 de rezervoare de înmagazinare noi;
  • 12 rezervoare de înmagazinare reabilitate;
  • 124 de stații de pompare apă potabilă extinse;
  • 6 stații de pompare apă potabilă reabilitate;
  • 621,6 kilometri de rețea de distribuție apă potabilă extinsă;
  • 46,1 kilometri de rețea de distribuție apă potabilă reabilitată.

Investiții în 21 de UAT-uri pentru canalizare și epurare

În ceea ce privește infrastructura de colectare și epurare a apelor uzate, investițiile vor fi realizate în 21 de UAT-uri și la nivelul UAT Județul Vaslui. Acestea sunt acoperite de 15 aglomerări, grupate în patru clustere.

Obiectivul este atingerea unui grad de colectare și epurare a apei uzate de 99,8%, conform cerințelor europene.

Pentru infrastructura de apă uzată sunt prevăzute:

  • 326,55 kilometri de rețea de canalizare gravitațională extinsă;
  • 27,5 kilometri de rețea de canalizare gravitațională reabilitată;
  • 76,6 kilometri de conducte de refulare extinse;
  • 2,15 kilometri de conducte de refulare reabilitate;
  • 156 de stații de pompare ape uzate extinse;
  • 5 stații de pompare ape uzate reabilitate;
  • 3 stații de epurare reabilitate pentru aglomerări cu peste 10.000 locuitori echivalenți;
  • 5 stații de epurare extinse pentru aglomerări între 2.000 și 10.000 locuitori echivalenți.

Investiții pentru operator: laborator, SCADA, nămol și parcuri fotovoltaice

În cadrul proiectului regional sunt incluse și investiții care vor deservi direct Operatorul Regional.

Printre acestea se numără echipamente și utilaje pentru îmbunătățirea condițiilor de operare și întreținere a sistemelor de apă și canalizare, în valoare de 12.214.979 euro fără TVA.

De asemenea, este prevăzut un laborator central de monitorizare a calității apei și un Dispecerat Regional SCADA complet dotate și utilate, în valoare de 7.386.012 euro fără TVA.

Alte investiții importante sunt instalația de valorificare a nămolului, în valoare de 7.928.796 euro fără TVA, și implementarea unor surse de energie electrică alternativă prin panouri fotovoltaice. Acestea vor avea o capacitate totală instalată de 4,807 MWp, prin șapte parcuri fotovoltaice, valoarea totală fiind de 7.706.885 euro fără TVA.

Contracte semnate și proceduri aflate în derulare

Pentru etapa I a proiectului regional, AQUAVAS S.A. a semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene Contractul de finanțare nr. 156 din 10 februarie 2025, în valoare de 1.370.624.000,19 lei cu TVA, valabil până la 31 decembrie 2026.

Printre contractele prezentate se numără lucrări de extindere și reabilitare a rețelelor de apă și canalizare în mai multe UAT-uri din județ. De exemplu, contractul VS-CL-R03 vizează UAT-urile Huși, Duda Epureni, Stănilești, Lunca Banului, Pădureni, Dimitrie Cantemir și Hoceni. Acesta a fost semnat cu asocierea condusă de S.C. NOMIS 2003 S.R.L. și are o valoare de 124.266.684,75 lei cu TVA.

Contractul VS-CL-R05, pentru Muntenii de Sus, Tanacu, Văleni și Ferești, are o valoare de 107.421.100,91 lei cu TVA. Contractul VS-CL-R07, pentru Ștefan cel Mare, Zăpodeni, Delești, Cozmești, Oșești, Pungești și Ivănești, are o valoare de 90.016.906,96 lei cu TVA.

Un alt contract important, VS-CL-G02, vizează surse, aducțiuni și tratări în mai multe localități, printre care Huși, Duda Epureni, Stănilești, Lunca Banului, Pădureni, Dimitrie Cantemir, Hoceni, Negrești, Todirești, Rafaila, Dumești, Băcești, Rebricea, Tăcuta, Codăești și Miclești. Valoarea contractului este de 150.357.017,91 lei cu TVA.

Contractul VS-CL-G03, pentru surse, aducțiuni și tratări în zona Zăpodeni, Muntenii de Sus, Tanacu, Văleni, Ferești, Ștefan cel Mare, Bălteni, Delești, Cozmești, Oșești, Pungești și Ivănești, are o valoare de 126.755.254,99 lei cu TVA.

Pentru stațiile de epurare ape uzate Huși, Vaslui și Dumești, contractul VS-CL-G04 are o valoare de 60.878.679,83 lei fără TVA.

În același timp, procedura pentru contractul VS-CL-R06, care vizează UAT-urile Negrești, Todirești, Rafaila, Dumești, Băcești, Rebricea, Tăcuta și Codăești, a fost reluată și se află în etapa de soluționare a contestațiilor. Procedura pentru implementarea surselor de energie electrică alternativă, prin panouri fotovoltaice, se află în etapa de evaluare a ofertelor.

lucrări AquaVas

AQUAVAS: lucrările creează disconfort, dar investițiile sunt necesare

În cadrul prezentării, reprezentanții AQUAVAS S.A. au transmis mulțumiri administrației publice locale din județul Vaslui, Consiliului Județean Vaslui, consiliilor locale implicate, ADI-APC Vaslui, instituțiilor de reglementare și control, precum și tuturor partenerilor implicați în implementarea investițiilor.

Compania a recunoscut că lucrările de investiții pot crea neajunsuri pentru populație, precum zgomot, praf, noroi sau blocaje temporare de trafic. Totodată, AQUAVAS a transmis că își cere scuze pentru neplăcerile cauzate și a dat asigurări că investițiile nu vor fi recepționate fără respectarea prevederilor legale privind calitatea în construcții, protecția mediului și sănătatea populației.

Reprezentanții operatorului au subliniat că, fără finanțări nerambursabile europene și guvernamentale, investiții de o asemenea anvergură în infrastructura de apă și apă uzată nu ar fi putut fi implementate în județul Vaslui.

Strategia de tarifare, explicată de operator

Unul dintre subiectele abordate la conferință a fost prețul apei practicat de AQUAVAS S.A., temă care a generat numeroase controverse, mai ales în mediul online.

Potrivit prezentării, strategia de tarifare este un plan multianual de evoluție a prețurilor, elaborat conform unei metodologii bazate pe principii și obiective europene. Aceasta trebuie să asigure veniturile necesare pentru operarea și întreținerea sistemelor de apă și canalizare.

AQUAVAS S.A. a precizat că aplicarea strategiei de tarifare este o condiție obligatorie pentru implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă. Prețurile sunt rezultatul strategiei aprobate inițial prin Hotărârea AGA ADI nr. 15 din 22 septembrie 2022. Ulterior, pentru includerea investițiilor în producerea de energie din surse regenerabile și eficientizarea costurilor, a fost emisă Hotărârea AGA ADI nr. 1 din 27 ianuarie 2025.

De asemenea, a fost emisă Decizia ANRSC nr. 155 din 2 decembrie 2025, iar prețurile și tarifele aprobate sunt obligatorii pentru întreaga arie de operare. Potrivit operatorului, acestea nu pot fi modificate unilateral de AQUAVAS S.A. în sensul reducerii lor.

Conform strategiei de tarifare, tariful inițial la 1 martie 2022 era de 6,88 lei/mc pentru apă și 3,74 lei/mc pentru canalizare. Ajustările în termeni reali prevăzute sunt de 3% în 2023, 3,5% în 2024, 7% în 2025, 11% în 2026 și 5% în 2027 pentru apă. Pentru canalizare, ajustările sunt de 25% în 2023, 20% în 2024, 5% în 2025, 10% în 2026 și 8,5% în 2027.

Operatorul a mai transmis că strategia de tarifare este obligatorie și prin contractele de finanțare. Neaplicarea acesteia poate duce la rezilierea contractului de finanțare, recuperarea sumelor acordate și imposibilitatea continuării proiectelor.

Cum explică AQUAVAS prețul apei și al canalizării. Unde ajung banii plătiți de consumatori?

În cadrul conferinței de presă, directorul general Iordache Iulian a prezentat și modul în care este construit tariful pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare, încercând să răspundă uneia dintre cele mai frecvente întrebări venite din partea utilizatorilor.

Potrivit datelor prezentate, tariful total pentru serviciile de apă și canalizare este de 21,49 lei/mc fără TVA, la care se adaugă TVA de 11%, respectiv 2,35 lei/mc, rezultând un tarif final de 23,84 lei/mc cu TVA.

Din valoarea totală fără TVA, aproximativ 57% reprezintă serviciul de alimentare cu apă potabilă, respectiv 12,32 lei/mc, în timp ce 43% reprezintă serviciul de canalizare și epurare, adică 9,17 lei/mc.

În ceea ce privește componenta aferentă apei potabile, cea mai mare parte a costurilor este reprezentată de cheltuielile operaționale, care însumează 8,62 lei/mc. Din această sumă, 5,17 lei/mc reprezintă costurile cu forța de muncă, 2,50 lei/mc sunt cheltuieli cu apa brută, mentenanța și exploatarea sistemelor, iar 0,95 lei/mc reprezintă costurile cu energia electrică.

De asemenea, în structura tarifului pentru apă sunt incluse 0,62 lei/mc pentru amortizare și redevență și 3,08 lei/mc pentru investiții și dezvoltarea infrastructurii.

Pentru serviciul de canalizare și epurare, cheltuielile operaționale însumează 6,41 lei/mc, dintre care 3,85 lei/mc reprezintă costurile cu personalul, 1,86 lei/mc sunt cheltuieli cu exploatarea și mentenanța, iar 0,70 lei/mc reprezintă costurile cu energia electrică.

Totodată, 0,47 lei/mc sunt alocați amortizării și redevenței, iar 2,29 lei/mc sunt destinați investițiilor și dezvoltării infrastructurii de canalizare și epurare.

Reprezentanții operatorului au subliniat că tariful nu acoperă doar furnizarea apei la robinet, ci și funcționarea, întreținerea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare din județ. Potrivit AQUAVAS, investițiile realizate prin aceste mecanisme contribuie la furnizarea unei ape de calitate, la protejarea mediului prin epurarea apelor uzate și la dezvoltarea unor servicii mai sigure și mai eficiente pentru comunitățile din județul Vaslui.

Pierderile de apă și contorizarea consumurilor

Un alt subiect important a vizat managementul pierderilor de apă. Potrivit AQUAVAS S.A., pierderile reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru operatorii de utilități, cu impact asupra sustenabilității resurselor și asupra viabilității economice.

Operatorul a explicat că pierderile se împart în pierderi reale, adică scurgeri fizice din conducte, îmbinări, rezervoare sau branșamente avariate, și pierderi aparente, care includ erori de contorizare, citiri greșite sau consum neautorizat.

Printre cauzele principale ale pierderilor au fost menționate infrastructura învechită, presiunea necontrolată, mișcările solului, coroziunea, înghețul, vibrațiile produse de traficul intens, montajul defectuos sau folosirea unor materiale de slabă calitate.

AQUAVAS S.A. a prezentat și măsurile de atenuare și control. Acestea includ înlocuirea conductelor vechi, managementul presiunii, sectorizarea rețelei în zone de contorizare districtuală, detectarea activă a scurgerilor și digitalizarea prin contoare inteligente și sisteme SCADA.

Operatorul a precizat că pierderile de apă apărute pe rețeaua publică, până la contorul de branșament, nu au fost și nu sunt facturate utilizatorilor. De asemenea, consumurile de apă realizate pe domeniul public pentru irigarea spațiilor verzi sau spălarea străzilor sunt contorizate și facturate separat operatorilor care prestează aceste servicii.

În cazul condominiilor, consumurile facturate sunt cele înregistrate de contorii de branșament. Diferențele față de contorii individuali din apartamente sunt distribuite conform prevederilor legale aplicabile.

AQUAVAS S.A. a anunțat că va continua implementarea soluțiilor inteligente de citire la distanță a indecșilor, prin înlocuirea contorilor existenți cu apometre cu citire la distanță și prin montarea antenelor necesare sistemului.

Bugetul pentru anul 2026

În cadrul conferinței au fost prezentate și informații despre bugetul anului 2026. Acesta a fost elaborat pe baza Legii bugetului de stat pe anul 2026, a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, a OUG nr. 89 din 23 decembrie 2025, a execuției bugetare din 2025 și a Planului de afaceri al societății, avizat de ANRSC prin avizul nr. 9454 din 25 noiembrie 2025.

Pentru anul 2026, veniturile prognozate sunt de 138.404 mii lei, iar cheltuielile preconizate sunt de 131.159 mii lei. Profitul brut estimat este de 6.945 mii lei.

Potrivit operatorului, profitul realizat va fi reinvestit și va reprezenta o sursă proprie de finanțare pentru investițiile în infrastructura de apă și apă uzată din aria de delegare.

În ceea ce privește costurile cu forța de muncă, ponderea acestora în totalul cheltuielilor este estimată la 48% pentru 2026. În anii anteriori, ponderea a fost de 61% în 2020, 64% în 2021, 56% în 2022, 60% în 2023, 61% în 2024 și 56% în 2025.

Redevență de peste 3 milioane de lei în 2026

Valoarea redevenței anuale este rezultată din Planul de afaceri avizat de ANRSC și este inclusă în strategia de tarifare. Pentru anul 2026, valoarea estimată a redevenței este de 3.021.000 lei, reprezentând aproximativ 2,3% din totalul cheltuielilor.

Valoarea totală a redevenței care va fi utilizată ca sursă de finanțare a investițiilor este de aproximativ 4.457.000 lei, sumă formată din 3.021.000 lei aferenți anului 2026 și 1.436.000 lei aferenți anului 2025.

Investițiile continuă în județul Vaslui

AQUAVAS S.A. a transmis că va continua să pună accent pe îmbunătățirea permanentă a calității serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, pe protejarea sănătății populației și pe protecția mediului.

Implementarea investițiilor are ca obiectiv creșterea siguranței în exploatare, reducerea risipei și a pierderilor de apă, precum și asigurarea unor servicii de calitate pentru furnizarea apei potabile și pentru colectarea și epurarea apelor uzate.

Reprezentanții operatorului au precizat că proiectele aflate în derulare sunt esențiale pentru conformarea județului Vaslui la cerințele directivelor europene și ale legislației naționale privind serviciile de apă și canalizare.

spot_img
spot_img

Ultimele articole