Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui marchează retragerea din activitate a asistentei medicale Nicoleta Miron, cadru medical al substației Huși, care de astăzi intră în rândul pensionarilor. După o carieră dedicată sănătății și vieților salvate, aceasta lasă în urmă nu doar o lungă experiență profesională, ci și recunoștința pacienților și respectul colegilor.
Instituția a transmis un mesaj emoționant, subliniind faptul că finalul unei etape reprezintă începutul unei alte perioade a vieții. „În urma ei rămân multitudinea de pacienți cărora le-a fost de ajutor, mulțumirile colegilor și un lung șir de aplauze”, au precizat reprezentanții SAJ Vaslui.
Pentru Nicoleta Miron urmează acum o perioadă de odihnă, timp pe care îl va putea dedica familiei și activităților simple, dar prețioase, precum plimbările în parc alături de cei dragi.
Colegii i-au transmis urări de sănătate și o pensie îndelungată, cu zile senine și liniștite. „La mulți ani!”, au încheiat aceștia mesajul de recunoștință.
Retragerea asistentei medicale subliniază încă o dată importanța și sacrificiul cadrelor medicale din serviciile de urgență, oameni care își pun experiența și priceperea în slujba comunității, adesea în momente critice.



