Consiliul Local Bârlad va dezbate pe 29 septembrie un proiect prin care se propune interzicerea utilizării și comercializării articolelor pirotehnice, la inițiativa primarului Dumitru Boroș.
Decizia vine după numeroase sesizări ale cetățenilor, dar și în urma constatării că, în fiecare an, piețele și zonele aglomerate sunt invadate de vânzători de petarde și artificii. Autoritățile atrag atenția că fenomenul nu mai este limitat la sărbătorile de iarnă, ci se extinde la petreceri private, unde zgomotele tulbură liniștea publică.
Un alt argument este protejarea animalelor, tot mai afectate de bubuiturile puternice. Mulți proprietari au reclamat că patrupedele fug speriate, se accidentează sau chiar mor din cauza șocului.
Cei care vor încălca noile reglementări riscă amenzi între 3.000 și 6.000 de lei, iar pentru persoanele juridice sancțiunile se dublează. În plus, vor fi aplicate și sancțiuni pentru tulburarea liniștii publice, cuprinse între 200 și 1.000 de lei.
„Fenomenul scapă de sub control. Este momentul să ne aliniem la standarde moderne, sigure și civilizate”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Edilul a precizat că, în noaptea de Revelion și la evenimentele publice, spectacolele de artificii vor fi înlocuite de show-uri de lumini, lasere și proiecții vizuale, menite să ofere bârlădenilor momente festive fără riscuri și fără traumele provocate animalelor.



