Cu o carieră de peste 20 de ani în atletismul de performanță și peste 350 de medalii câștigate, Mirela Lavric rămâne una dintre cele mai titrate sportive ale Vasluiului. Desemnată Cetățean de Onoare al municipiului prin HCL nr. 36/2009, atleta și-a început parcursul competițional după ce s-a clasat pe locul al doilea la un concurs școlar de tetratlon organizat la Bârlad.
Remarcată la un alt concurs școlar de profesoara și antrenoarea Viorica Pintilie, de la Liceul cu Program Sportiv Vaslui, Mirela Lavric a început să confirme din 2004, când a obținut primele medalii și a stabilit recordul național la 300 de metri.
În prezent legitimată la CSM Vaslui, sportiva are în palmares titluri europene și mondiale la juniori și tineret, precum și două medalii de bronz mondiale la seniori cu ștafeta de 4×400 m a României, obținute la Campionatul Mondial de Atletism în Sală 2012 și Campionatul Mondial de Atletism în Sală 2016. A reprezentat România și la Jocurile Olimpice de Vară din 2012.
„La mulți ani, cu împliniri profesionale deosebite! Să își depășească mereu limitele și să fie convinsă că și pe viitor va fi susținută pe deplin de comunitatea de unde a plecat în lume, pentru a-și câștiga faima”, a transmis primarul municipiului Vaslui, ing. Lucian Braniște.



