sâmbătă, februarie 14, 2026
AcasăAdministrațieConsiliul Județean Vaslui preia terenuri în valoare de peste 11 milioane de...

Consiliul Județean Vaslui preia terenuri în valoare de peste 11 milioane de lei de la Agenția Națională pentru Zootehnie

Data:

Articole naționale

Consiliul Județean (CJ) Vaslui a inițiat un proiect de hotărâre prin care solicită transferul mai multor terenuri și construcții din administrarea Agenției Naționale pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu” în domeniul public al județului. Suprafețele vizate, de peste 50 de hectare în intravilanul și extravilanul municipiului Vaslui, urmează să fie folosite pentru o serie de investiții considerate esențiale pentru comunitate.

Terenurile și clădirile vizate

Potrivit documentației, CJ Vaslui cere preluarea următoarelor imobile:

  • Ferma de berbeci reproducție – Moara Grecilor: 18.101 mp și cinci construcții;
  • Teren și construcții pe strada Cuza Vodă nr. 41, municipiul Vaslui: 46.888 mp și patru clădiri (saivane, moară, magazie de cereale);
  • Două terenuri extravilane arabile: unul de 28,37 ha și altul de 16,49 ha.
  • Valoarea totală de inventar a acestor bunuri, conform evaluărilor oficiale, depășește 11 milioane de lei.

Consiliul Județean intenționează să utilizeze terenurile pentru mai multe proiecte de interes public:

  • Parc fotovoltaic de 5 MW: pe circa 6 hectare din extravilan, pentru acoperirea unei părți din consumul instituțiilor subordonate, între care Spitalul Județean Vaslui și DGASPC. Valoarea estimată: 20 milioane lei, finanțare din Fondul pentru Modernizare.
  • Adăpost pentru câini fără stăpân: în zona fostei ferme de berbeci, investiție estimată la 2 milioane lei.
  • Instalație pentru neutralizarea produselor de origine animală: spațiu destinat incinerării cadavrelor de animale provenite din gospodării (aprox. 45 tone/an).
  • Adăpost pentru animale aflate în pericol: cu spații de carantină, clinică veterinară, zone verzi și locuri de parcare.
  • Stații de compostare și instalație de tratare mecano-biologică (TMB): pentru deșeurile vegetale, din construcții și demolări; suprafața totală estimată: peste 10 hectare.
  • Spațiu pentru tratarea deșeurilor textile: conform noilor obligații legale, colectarea separată a acestora este obligatorie din 2025.
  • Ansamblu de sere: 0,4 ha, pentru suplimentarea cu legume și plante aromatice în cantinele spitalului, DGASPC și centrului medico-social.
  • Pepinieră pentru arbori: 2 ha, destinată stabilizării versanților și creării de perdele forestiere pe drumurile județene.

CJ Vaslui are la dispoziție 15 ani pentru realizarea obiectivelor. Dacă investițiile nu se concretizează, terenurile revin statului. Finanțarea va fi asigurată din bugetul județului și din fonduri europene sau guvernamentale nerambursabile.

Autoritățile județene estimează că proiectele vor contribui la:

  • reducerea costurilor cu energia prin folosirea surselor regenerabile,
  • gestionarea eficientă a deșeurilor,
  • respectarea obligațiilor legale privind protecția animalelor și a mediului,
  • crearea de locuri de muncă și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.

Hotărârea urmează să fie supusă la vot în plenul CJ Vaslui, fiind nevoie de majoritate simplă pentru aprobare. Dacă va trece, documentația va fi transmisă Ministerului Agriculturii, care trebuie să inițieze o hotărâre de guvern pentru transferul imobilelor.

spot_img
spot_img

Ultimele articole