Ziua Universală a Iei, celebrată pe 24 iunie, de Sânziene și în ziua dedicată nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, a fost marcată în județul Vaslui printr-o serie de manifestări dedicate păstrării și promovării patrimoniului tradițional. Consiliul Județean Vaslui, alături de instituțiile de cultură din subordine, a susținut evenimente care au pus în valoare portul popular, meșteșugurile și identitatea culturală locală.
Cămăși noi, cusute după modele vechi, la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui
Ziua Universală a Iei a fost marcată și printr-o nouă ediție a manifestării „Șezătoarea vasluiană – Cămăși noi, cusute după modele vechi”, organizată la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.
În cadrul evenimentului, participantele au lucrat ii inspirate din modele autentice aflate în patrimoniul muzeului. Proiectul cultural urmărește cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului textil tradițional și oferă posibilitatea reproducerii fidele a unor cămăși vechi, prin realizarea diagramelor motivelor decorative.
Cu acest prilej a fost lansat și catalogul „Cămăși noi, cusute după modelul cămășilor vechi”, publicație care reunește imagini ale pieselor originale din patrimoniul muzeului, diagrame ale motivelor decorative și fotografii ale cămășilor realizate în cadrul șezătorilor.
Momentele artistice au fost susținute de solistele de muzică populară Irina-Ioana Ciovnicu și Simona-Maria Beșleagă.
Noua Secție de Etnografie „Gheorghe Focșa”, inaugurată la Șuletea
Tot pe 24 iunie, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad și Consiliul Județean Vaslui au inaugurat Secția de Etnografie „Gheorghe Focșa” din comuna Șuletea, una dintre puținele structuri muzeale de acest tip deschise în mediul rural al județului.
Muzeul „Vasile Pârvan” deține un patrimoniu etnografic important, alcătuit din obiecte de artă populară, textile, piese de port tradițional, unelte și instalații meșteșugărești. Noua secție își propune să contribuie la cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului material și imaterial specific zonei.
Expoziția este organizată în cinci spații tematice, care ilustrează viața spirituală, culturală, educațională și domestică a satului tradițional. Fiecare obiect expus spune o poveste despre munca, credința și viața comunităților de altădată.
Programul de inaugurare a început cu o slujbă de sfințire oficiată de preotul Marius Parpalea, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șuletea, urmată de alocuțiuni oficiale.
Evenimentul a fost completat de momente artistice susținute de Grupul vocal „Pozitiv” din cadrul Căminului Cultural „Virgil Caraivan” Șuletea, coordonat de Cătălin Hliban, Ansamblul folcloric „Răzeșii”, coordonat de profesorul Dumitru Andrei, precum și de Orchestra Răzeșilor, ambele din comuna Pogonești.
La manifestare au participat și membrele grupului tradițional „Șezătoare Bârlădeană”, coordonat de Viorica Tănasă, care au prezentat cămăși tradiționale realizate în cadrul întâlnirilor organizate la muzeu și au vorbit despre etapele confecționării unei ii.

Dansuri populare și ii tradiționale, la flashmobul din Centrul Civic Vaslui
Seara se încheie cu un flashmob dedicat Zilei Universale a Iei, organizat în Centrul Civic al municipiului Vaslui. Participanții sunt invitați să poarte ii și costume populare și să sărbătorească împreună una dintre cele mai importante zile dedicate patrimoniului românesc.
La eveniment vor participa grupurile de dansuri „Hora Vasluiului”, „Trandafir de la Moldova” din Huși și Școala de dans Mădălina și Virginel Solomon, toate coordonate de coregraful Virginel Solomon.

Prin aceste manifestări, Ziua Universală a Iei a fost transformată într-o adevărată sărbătoare a tradițiilor și identității culturale, aducând împreună instituții, artiști, meșteri populari și comunități din întreg județul Vaslui.
Ciprian Trifan: „Ia spune o poveste despre rădăcinile, tradițiile și sufletul satului românesc”
Cu prilejul Zilei Universale a Iei, președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian Trifan, a transmis un mesaj în care a evidențiat importanța unuia dintre cele mai reprezentative simboluri ale identității românești.
„Astăzi sărbătorim unul dintre cele mai frumoase simboluri ale identității românești – ia, haina care spune o poveste despre rădăcinile, tradițiile și sufletul satului românesc”, a transmis președintele Consiliului Județean Vaslui.
Acesta a amintit că Ziua Universală a Iei coincide cu sărbătoarea Sânzienelor și cu Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, subliniind semnificația aparte a zilei în tradiția populară și în calendarul creștin.
Potrivit lui Ciprian Trifan, iile cusute și păstrate de-a lungul generațiilor reprezintă mai mult decât simple piese vestimentare, fiecare model și simbol purtând amprenta istoriei, a credințelor și a talentului femeilor care au contribuit la păstrarea acestei moșteniri.
Președintele Consiliului Județean Vaslui a transmis, totodată, un gând de apreciere pentru meșterii populari și pentru toți cei care contribuie la promovarea patrimoniului cultural românesc.
„În județul Vaslui, portul popular și meșteșugurile tradiționale continuă să fie păstrate cu mândrie, iar frumusețea costumului popular rămâne o expresie autentică a identității noastre. Să purtăm ia cu respect și bucurie, ca pe o legătură vie între trecut și viitor, între tradiție și generațiile care vor duce mai departe ceea ce avem mai frumos”, a transmis Ciprian Trifan.
La finalul mesajului, președintele Consiliului Județean Vaslui a adresat urări tuturor celor care contribuie la păstrarea tradițiilor românești, precum și persoanelor care își sărbătoresc onomastica de Sânziene.
sursa foto reprezentativă: Vremea Nouă



