La sediul Consiliul Județean Vaslui a fost semnat un nou acord de cooperare între județul Vaslui și raioanele Cahul și Fălești, în prezența președintelui instituției, Ciprian-Ionuț Trifan, alături de președinții celor două raioane, Pavel Groza și Vadim Roșca.
Evenimentul marchează consolidarea relațiilor de parteneriat dintre administrațiile locale și deschide noi oportunități de colaborare transfrontalieră, în beneficiul comunităților din cele trei unități administrativ-teritoriale.
Programul delegației din Republica Moldova a inclus, pe lângă ceremonia oficială de semnare, vizite în teritoriu și întâlniri de lucru cu reprezentanți ai mediului economic din județul Vaslui. În cadrul discuțiilor au fost stabilite direcțiile principale ale unui plan comun de acțiune.
Printre domeniile vizate se numără educația, tineretul, cultura, promovarea tradițiilor, schimbul de bune practici administrative, industria locală, viticultura și turismul.
„Prin semnarea acestui acord, deschidem posibilități concrete de a dezvolta proiecte comune, de la administrație publică și economie până la educație, sănătate, cultură, tineret și turism. Un aspect esențial îl reprezintă oportunitatea de a accesa împreună fonduri europene pentru dezvoltarea regiunilor noastre. Interesul comun este sprijinirea comunităților și realizarea unor proiecte cu impact real”, a declarat Ciprian-Ionuț Trifan.
Potrivit datelor prezentate de autoritățile județene, Consiliul Județean Vaslui are în prezent 13 acorduri de cooperare încheiate cu raioane din Republica Moldova. Primele parteneriate au fost semnate încă din anul 2004, cu raioanele Hîncești și Leova.
Până în acest moment, colaborarea transfrontalieră s-a concretizat în peste 50 de proiecte comune, autoritățile apreciind că acestea au avut un impact important asupra dezvoltării economice și sociale din regiune.



