Comunitatea educațională din Muntenii de Jos este în doliu după trecerea în neființă a lui Neagu Georgel, administratorul financiar al Școlii Gimnaziale „Adrian Porumboiu”. Anunțul a fost făcut de reprezentanții instituției, care au transmis un mesaj emoționant în memoria colegului lor.
„A fost un om deosebit, un profesionist dedicat și un coleg respectat, care și-a desfășurat activitatea cu responsabilitate și devotament. Plecarea sa lasă un gol imens în comunitatea noastră școlară”, au transmis membrii colectivului școlii.
Prin munca sa, Georgel Neagu a contribuit ani la rând la buna funcționare a instituției, fiind apreciat pentru corectitudine, discreție și implicare. Cei care l-au cunoscut îl descriu ca pe un om echilibrat, mereu atent la nevoile colegilor și la interesul elevilor.
Conducerea școlii și întregul personal transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate, exprimându-și regretul profund pentru pierderea suferită.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!