Două persoane au fost rănite, joi dimineață, în urma unei explozii produse în localitatea Pogana, cauza indicată fiind o acumulare de gaze provenită de la furtunul defect al unei butelii.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui, incidentul s-a produs astăzi, 14 mai 2026, în jurul orei 07:30.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentul de Pompieri Vaslui, cu o autospecială de stingere și un echipaj format din șapte militari. De asemenea, două ambulanțe aparținând Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui au preluat victimele pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
În urma exploziei, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 87 de ani și o femeie în vârstă de 83 de ani, care au suferit arsuri și diverse plăgi.
Reprezentanții ISU Vaslui au transmis și o serie de recomandări pentru prevenirea unor astfel de incidente. Cetățenii sunt sfătuiți să respecte măsurile de siguranță la utilizarea buteliilor, printre care:
- schimbarea buteliei doar după închiderea robinetului acesteia și a aragazului;
- verificarea etanșeității numai cu apă și săpun, niciodată cu flacără deschisă;
- utilizarea exclusivă a regulatoarelor, furtunurilor și garniturilor omologate și aflate în stare bună de funcționare;
- amplasarea buteliilor în poziție verticală și în spații bine ventilate;
- evitarea improvizațiilor la instalațiile de alimentare cu gaz petrolier lichefiat;
- aerisirea imediată a încăperii și evitarea surselor de foc în cazul în care se simte miros de gaz.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui reamintește că respectarea măsurilor preventive poate salva vieți și bunuri.



