AcasăAdministrațieDrumuri noi și un pod modern în comuna Arsura: investiție de 6,6...

Drumuri noi și un pod modern în comuna Arsura: investiție de 6,6 milioane lei pentru locuitori

Data:

Articole naționale

Vești bune pentru oamenii din comuna Arsura, județul Vaslui. În satele Mihail Kogălniceanu și Fundătura au fost finalizate lucrările de modernizare a peste 3,5 kilometri de drumuri locale, dar și construcția unui pod necesar pentru dirijarea apelor pluviale. Investiția totală a depășit 6,6 milioane de lei, cea mai mare parte fiind asigurată prin Compania Națională de Investiții (CNI), cu sprijin din bugetul local și din partea Consiliului Județean Vaslui.

Drumurile modernizate au schimbat radical accesul în cele două localități. Dacă înainte, când ploua, oamenii circulau mai mult cu căruța sau tractorul, acum au parte de drumuri asfaltate, sigure și confortabile”, a declarat Andrei Năstase, primarul comunei Arsura.

La inaugurarea lucrărilor a participat și vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, Mădălin Căciulă, care a subliniat importanța investițiilor în infrastructura rurală. Edilul a ținut să mulțumească constructorului pentru seriozitatea cu care a tratat proiectul și autorităților județene pentru susținerea financiară.

Noile drumuri și podul realizat vor facilita nu doar deplasarea zilnică a localnicilor, ci și transportul de mărfuri și intervențiile utilajelor agricole. În plus, investiția contribuie direct la creșterea siguranței și la reducerea timpilor de deplasare în zonă.

spot_img
spot_img

Ultimele articole