AcasăAdministrațieEducația media ajunge în școlile din Vaslui: campanie lansată de Europe Direct...

Educația media ajunge în școlile din Vaslui: campanie lansată de Europe Direct pentru combaterea dezinformării

Data:

Articole naționale

Centrul de Informare Europe Direct Vaslui, structură găzduită de Consiliul Județean Vaslui, a lansat campania „E.U. informat pentru călătoria în MEDIA”, un proiect dedicat educației media și dezvoltării spiritului critic în rândul elevilor și profesorilor din județ.

Inițiativa se va derula pe parcursul a cinci luni, în perioada februarie – iunie 2026, și va implica elevi și cadre didactice din opt unități de învățământ, atât din mediul urban, cât și din mediul rural. Potrivit organizatorilor, campania include sesiuni interactive de educație media și ateliere de formare, având ca obiectiv principal alfabetizarea media, combaterea fenomenului de dezinformare și încurajarea formării unor cetățeni activi și responsabili.

Evenimentul de lansare a reunit conducerea Consiliului Județean Vaslui, respectiv președintele instituției, Ciprian-Ionuț Trifan, alături de vicepreședinții Mădălin Căciulă și Costel Zară. Reprezentanții administrației județene au subliniat importanța educației media în contextul actual, marcat de un volum tot mai mare de informații și de accesul rapid la conținut online.

„În contextul actual, în care volumul informațional este tot mai mare, educația media devine esențială pentru formarea tinerelor generații. Consiliul Județean Vaslui susține inițiativele care contribuie la dezvoltarea unor comunități bine informate, capabile să identifice dezinformarea și să folosească în mod corect informațiile din mass-media”, a declarat Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Campania este realizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, în colaborare cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vaslui și Consiliul Național al Audiovizualului. Organizatorii transmit că această cooperare instituțională are rolul de a consolida eforturile locale în direcția unei educații moderne, adaptate realităților actuale din spațiul media.

spot_img
spot_img

Ultimele articole