O nouă reușită pentru Vaslui pe scena unuia dintre cele mai urmărite show-uri de televiziune din România. Miruna Fecioru a obținut „Golden Buzz” în cadrul emisiunii Românii au Talent, după o prestație care a electrizat publicul și juriul, asigurându-și astfel calificarea directă în semifinală.
Momentul a fost decis de actorul și juratul Mihai Bobonete, care a apăsat butonul auriu și a explicat ulterior gestul său:
„Îmi pare rău! Nu am știu ce să zic și tot aveam un Golden Buzz și m-am gândit că poate ție îți trebuie. E un moment care nu necesită foarte multe vorbe. Foarte talentată și are ceva aparte. Toată lumea era în picioare”.
Reacțiile din juriu au continuat în aceeași notă. Actrița Carmen Tănase s-a arătat surprinsă de vârsta concurentei, întrebând-o: „Ești sigură că ai 12 ani?”. La rândul său, artista Andra a apreciat momentul: „Ești extraordinară! Să știi că meriți din plin să fii direct în semifinală. Ai cântat extraordinar de bine”.
Întrebată ce ar face cu marele premiu, Miruna Fecioru a oferit un răspuns care a emoționat sala: ar cumpăra jucării pe care le-ar dărui copiilor aflați în nevoie. Declarația a întărit impresia unui moment nu doar spectaculos artistic, ci și încărcat de autenticitate.
Prin obținerea „Golden Buzz”, Miruna Fecioru merge direct în semifinala competiției, aducând Vasluiul în prim-planul uneia dintre cele mai importante scene de divertisment din România.



