Festivalul „Datini și obiceiuri de iarnă” împlinește 40 de ani, prima ediție având loc la 28 decembrie 1980, la Vaslui. Înființat la inițiativa folcloristului Dan Ravaru, de la Centrul Județean al Creației Populare Vaslui, festivalul s-a desfășurat anual, de obicei în a doua parte a lunii decembrie a fiecărui an. Din cauza unor sincope, precum cele din 1987 și 1990, când acest festival nu a mai avut loc, iar în 1991 au fost organizate două ediții, în ianuarie și în decembrie, acum sărbătorim ediția a XXXIX-a, însă într-un mod cu totul special.
În acest an, Festivalul „Datini și obiceiuri de iarnă” va avea loc în data de 18 decembrie 2020, începând cu ora 11:00, în Sala Multimedia a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.
Pandemia ne-a obligat să marcăm momentul doar în mediul virtual, printr-un vernisaj al retrospectivei fotografice a edițiilor ultimilor 15 ani, însoțit de un recital de colinde arhaice, numite „laice” sau precreștine, cântate din ce în ce mai rar, specifice unei zone folclorice care cuprinde jumătatea de sud a Moldovei (până pe malul Nistrului) și estul Munteniei, colinde interpretate de Raluca Radu, licențiată în etnologie, cunoscută publicului ca finalistă a concursului organizat de Televiziunea Română, „Vedeta populară” (2018), dar și din perspectiva activității de valorificare a folclorului muzical românesc, alături de specialiști ai acestui domeniu.
Organizatori:
– Prof. dr. RAMONA MARIA MOCANU – director al Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui
– LUCIAN ONCIU – director al Centrului Județean al Creației Populare Vaslui.
