Guvernul României pregătește o ordonanță de urgență prin care declară situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, respectiv benzină și motorină, până la data de 30 iunie 2026. Măsura vine pe fondul creșterii accelerate a cotațiilor internaționale la țiței, benzină și motorină, dar și al tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu, care au amplificat presiunea asupra pieței interne.
Potrivit proiectului, autoritățile motivează intervenția prin volatilitatea accentuată a pieței petroliere globale și prin faptul că România depinde de importuri de țiței în proporție de aproximativ 75%. În același timp, documentul arată că majorarea cotațiilor internaționale la țiței și motorină a fost de cel puțin 25-50% față de începutul lunii februarie 2026, cu efect direct asupra prețurilor la pompă din România.
Datele incluse în proiectul de ordonanță arată că, la 23 martie 2026, prețurile medii la pompă crescuseră cu 1,41 lei pe litru la benzină și cu 1,85 lei pe litru la motorină, comparativ cu prețurile practicate la 1 februarie 2026.
Adaos comercial plafonat între 1 aprilie și 30 iunie 2026
Una dintre principalele măsuri prevăzute de actul normativ este plafonarea adaosului comercial mediu pentru benzină și motorină, în segmentul de rafinare și vânzare angro și cu amănuntul, la nivelul valorii medii anuale practicate în 2025 de fiecare operator economic.
Măsura ar urma să se aplice în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2026 și vizează întregul lanț valoric al produselor petroliere, de la import și producție până la distribuție și comercializare. Sunt exceptate exporturile și livrările intracomunitare.
Pentru operatorii economici înființați în cursul anului 2025, cu activitate mai mică de 12 luni calendaristice, plafonarea se va raporta la media adaosului comercial practicat în perioada efectivă de activitate din acel an.
Exporturile de motorină și țiței, condiționate de acordul ministerelor
Pe durata situației de criză, încheierea și executarea contractelor de export sau a livrărilor intracomunitare de motorină și țiței vor putea fi realizate exclusiv cu acordul prealabil scris al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și al Ministerului Energiei.
Acordul va fi emis în baza unei proceduri care urmează să fie aprobată prin ordin comun, în termen de cinci zile de la intrarea în vigoare a ordonanței.
Benzina va putea fi comercializată temporar cu minimum 2% biocarburant
Proiectul prevede și o derogare temporară de la obligațiile privind conținutul de biocarburant. Astfel, pe durata situației de criză, operatorii economici vor putea comercializa pe teritoriul României benzină cu un conținut minim de biocarburant de 2% în volum.
Autoritățile justifică măsura prin presiunile apărute în lanțurile de aprovizionare și prin riscul ca operatorii economici să întâmpine dificultăți în asigurarea simultană a volumelor necesare de carburanți și a respectării cerințelor privind integrarea biocarburanților.
Amenzi de până la 10% din cifra de afaceri
Proiectul stabilește și un regim sancționator sever pentru operatorii care nu respectă noile reguli.
Aplicarea unor adaosuri comerciale peste limita prevăzută de ordonanță va constitui contravenție și va putea fi sancționată cu amendă între 0,5% și 1% din cifra de afaceri realizată în anul anterior sancționării.
În cazul exporturilor sau livrărilor intracomunitare de motorină și țiței fără acordul prealabil scris al autorităților, sancțiunile vor fi și mai dure. Proiectul prevede amenzi între 5% și 10% din cifra de afaceri, precum și confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții.
Pentru persoanele juridice nou-înființate, care nu au înregistrat cifră de afaceri în anul anterior, amenzile pot varia între 100.000 de lei și 1.000.000 de lei.
Raportări lunare către ANAF, ANPC, Consiliul Concurenței și Ministerul Energiei
Operatorii economici vor avea obligația să transmită lunar, în cel mult 20 de zile calendaristice de la încheierea lunii de raportare, date privind modul de aplicare a ordonanței, inclusiv informații despre prețurile practicate.
Rapoartele vor fi transmise către Consiliul Concurenței, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Ministerul Energiei.
Instituțiile vor putea solicita și informații suplimentare privind formarea prețurilor și a adaosurilor comerciale, iar operatorii economici vor avea obligația să răspundă în termen de cel mult 10 zile.
Dezechilibru pe piața internă, excedent de benzină și deficit de motorină
În fundamentarea ordonanței, Guvernul arată că analiza recentă a pieței produselor petroliere indică un dezechilibru între cerere și ofertă la nivel național. Documentul menționează existența unui excedent de benzină și a unui deficit de motorină, în contextul creșterii consumului și al limitărilor privind aprovizionarea.
Executivul susține că această situație impune măsuri temporare și proporționale pentru prioritizarea aprovizionării pieței naționale cu motorină, în vederea garantării continuității activităților economice și a protejării consumatorilor.
Modificări și în domeniul gazelor naturale
Pe lângă măsurile care vizează piața petrolieră, proiectul de ordonanță introduce și modificări privind piața gazelor naturale. Documentul arată că, pentru perioada 1 aprilie 2026 – 31 octombrie 2026, cantitățile disponibile ale producătorilor sunt mai mici decât necesarul pentru asigurarea consumului curent al consumatorilor casnici.
În aceste condiții, ordonanța propune un mecanism de recalculare și repartizare a cantităților disponibile, precum și ajustarea stocurilor minime pentru sezonul rece 2026–2027.
Totodată, sunt modificate și prevederile referitoare la prețul final facturat de furnizorii de gaze naturale clienților casnici. Pentru perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027, prețul final facturat va fi valoarea cea mai mică dintre prețul contractual și prețul final calculat potrivit formulei stabilite prin ordonanță.
Măsurile vor fi reevaluate periodic
Potrivit proiectului, măsurile privind plafonarea adaosului comercial, controlul exporturilor și derogările temporare vor fi analizate în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței și ulterior la finalul fiecărei luni calendaristice, precum și ori de câte ori va fi necesar.
Evaluarea va fi făcută de Ministerul Energiei și Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, cu scopul de a evita un impact negativ semnificativ asupra operatorilor economici activi pe piața produselor petroliere și asupra populației.



