Sezonul rece găsește Spitalul de Urgență ”Elena Beldiman” Bârlad echipat cu o nouă centrală termică, modernă și performantă.
Vechile cazane au fost, astfel, înlocuite pentru prima dată în cei 52 de ani de când a fost dat în folosință spitalul bârlădean.
Noua centrală, care a fost pusă deja în funcțiune, a constat aproape 213.000 de lei, sumă suportată integral de bugetul local al Bârladului.
”Este o investiție la care am ținut foarte mult și la care s-a lucrat pe parcursul întregii veri pentru a intra complet pregătiti în această iarnă, care se anunță una grea, pe fondul crizei energetice. Echipamentul care a deservit spitalul în ultima jumătate de secol era depășit din toate punctele de vedere, costurile cu întreținerea, dar și cu reparațiile tot mai dese fiind extrem de mari. Marea problemă era însă consumul mare de combustibil. Prin noua centrală facem o economie la factură cuprinsă între 25% și 30%”, a transmis primarul Dumitru Boroș.
Un mare plus al noilor echipamente este că vor deservi și noul ambulatoriu (policlinica), a cărui construcție se află în plină desfășurare.
În ultimii cinci ani, fondurile direcționate de la bugetul local către spital totalizează peste 12.000.000 lei, fiind cea mai mare sumă alocată vreodată acestei unități. Pentru anul 2022, din excedentul bugetar al anului anterior, de la bugetul local și dintr-un împrumut au mai fost alocați:
– 7, 28 milioane lei – Ambulatoriul de Specialitate;
– 3,5 milioane lei – Pavilionul Central al Spitalului „Elena Beldiman”;
– 2,5 milioane lei – Secția Pediatrie.