INFO Vaslui

Ziar Vaslui | Știri Vaslui

Încă o seară de umor la Festivalul „Constantin Tănase”!

Încă o seară de umor la Festivalul „Constantin Tănase”!

Spiritul lui Mihail Sabastian a fost prezent pe scena Festivalului umorului „Constantin Tănase” prin piesa de teatru „Steaua fără nume”, regizată de Vlad Zamfirescu și adusă în fața vasluienilor de actorii Teatrului Cortina AG din București.

Aceștia au redat cu fidelitate textul original, actorii oferind un joc scenic presărat în cascadă cu momente amuzante, care au stârnit râsete, dar și aplauze îndelungate.

Personajul principal, profesorul Marin Miroiu, interpretat de Vlad Zamfirescu, este portretul fidel al omului naiv și dornic de cunoaștere, care are parte de o noapte grandioasă alături de o necunoscută, care pe final de piesă avea să fie Mona, interpretată magistral de actrița Diana Roman, care a „virusat” publicul cu farmecul ei și sinceritatea interpretativă.

Un alt mare actor, Valentin Teodosiu, are șarmul șefului de gară, cu multe glumițe și situații haioase.

În jocul idilic al Dianei Roman cu Vlad Zamfirescu intervine și Adrian Titieni, care îl întruchipează perfect pe artistul aspirant, însă blazat în postura de profesor de muzică.

Iubitul Monei, Grig, este interpretat de Andi Vasluianu, care aduce în prim plan ironia fină, prin postura de superior față de restul personajelor.

Pe scenă mai apare și domnișoara profesoară Cucu (actriță Luminița Erga), copia fidelă a provincialismului, cu situații și stări creionate cu multă vervă și umor.

Spectacolul a fost întregit de aparițiile actorilor Eva Cosac, care joacă rolul unei eleve, și Gabriel Vatavu, ce dă viață unui impiegat limitat.

Astfel, vasluienii au avut parte de o nouă seară perfectă, iar actorii Teatrului Cortina AG au ținut să-i aplaude și să afirme că „sunteți un public minunat!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *