Municipiul Vaslui intră, de astăzi, în atmosfera uneia dintre cele mai importante manifestări culturale ale anului. Zilele Culturale ale Municipiului Vaslui 2026 debutează luni, 10 august, cu un program variat, care include expoziții de artă și carte, recitaluri de muzică, ateliere educaționale și competiții sportive, dedicate tuturor categoriilor de public.
Prima zi începe la ora 11:00, la Centrul Cultural Județean Vaslui, unde va avea loc vernisajul expoziției de artă plastică „Glose retrospective III”, semnată de profesorul universitar dr. Constantin Tofan. Expoziția va fi prezentată de criticul de artă și lectorul universitar dr. Maria Bilașevschi, președintele Uniunii Artiștilor Plastici Iași.
Evenimentul va fi completat de un recital de muzică clasică susținut de Rareș Trufea, la pian și voce, iar deschiderea va fi animată de personaje costumate ale Asociației The Sky Iași.
Tot de la ora 11:00, la Centrul #întinerEȘTI, tinerii cu vârste între 10 și 18 ani sunt invitați să participe la atelierele „Prim ajutor și implicare civică”, organizate în cadrul Școlii de Vară a Crucii Roșii Vaslui. Participanții vor învăța noțiuni de prim ajutor, acordarea sprijinului psihologic și măsuri de prevenire a situațiilor de urgență și a dezastrelor.
În paralel, Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” deschide expoziția de carte „Personalități vasluiene”, care va putea fi vizitată în perioada 10-14 august, în holul expozițional al instituției.
Seară dedicată muzicii și creației artistice
Programul continuă de la ora 18:30, la Centrul Cultural Județean Vaslui, cu evenimentul „Crâmpeie muzicale”, dedicat personalității și creației profesorului Dumitru Jijie.
Publicul va putea urmări recitalul cameral susținut de Essenta Quartet, urmat de recitaluri susținute de Romeo Zaharia, Elena Dănilă, Maxim Alexandru, Diana Costeliuc, Dănuț Petrișoaia, Elena Cristina Hristea și Silviu Nazarie. Evenimentul va include și momente coregrafice prezentate de Școala de Balet Happy Steps, coordonată de Loredana Rotaru.
Summer Cup dă startul competițiilor sportive
Prima zi a festivalului include și competiții sportive. De la ora 18:00, la baza sportivă a LPS Vaslui, începe cea de-a XII-a ediție a turneului de fotbal pe teren redus Summer Cup, competiție devenită deja o tradiție în cadrul Zilelor Culturale.
Manifestările continuă până pe 16 august, când Vasluiul va găzdui, pe parcursul unei săptămâni, 31 de evenimente organizate în 17 locații, de la expoziții și conferințe până la spectacole, activități pentru copii și concerte în aer liber.



