AcasăJustițieJaful cibernetic de 50 de milioane de lire care zguduie Marea Britanie....

Jaful cibernetic de 50 de milioane de lire care zguduie Marea Britanie. Românii implicați, arestați în România și UK

Data:

Articole naționale

O grupare organizată de români a compromis aproape 100.000 de conturi ale Fiscului britanic (HMRC), într-o fraudă online estimată la 47-50 de milioane de lire sterline. Cazul, descris de presa britanică drept „fără precedent”, a provocat un scandal major la Londra, iar conducerea instituției fiscale a fost chemată pentru explicații în Parlament.

Atacul informatic a vizat platforma „Government Gateway”, folosită pentru colectarea taxelor și alocațiilor. Începând cu septembrie 2023, suspecții au înregistrat angajatori fictivi, au creat conturi false pentru persoane fizice și au depus cereri frauduloase de rambursare a impozitelor. Sumele obținute erau virate în conturi controlate de grupare, apoi transferate sau retrase în numerar.

La solicitarea urgentă a autorităților britanice, procurorii români au efectuat percheziții în Ilfov, Giurgiu și Călărași, arestând 13 persoane. Un alt suspect, de 38 de ani, a fost reținut la Preston, în nord-vestul Angliei. În timpul descinderilor, au fost confiscate bani cash, mașini de lux și bunuri în valoare de aproximativ 4 milioane de lei.

Anchetatorii au formulat acuzații de fraudă informatică, spălare de bani și acces ilegal la sisteme informatice. Două persoane au fost propuse pentru arestare preventivă, iar un inculpat este sub control judiciar.

Cazul este investigat în baza unui Acord European de Cooperare prin EUROJUST, cu participarea echipelor din Marea Britanie și IGPR – Direcția de Investigare a Criminalității Economice. Autoritățile confirmă că incidentul a afectat circa 0,2% dintre utilizatorii PAYE – aproximativ 100.000 de persoane.

Acesta este al treilea caz major în care HMRC devine ținta fraudelor de tip phishing, potrivit Centrului Național de Securitate Cibernetică din Marea Britanie.

spot_img
spot_img

Ultimele articole