miercuri, ianuarie 14, 2026
AcasăPoliticăKlaus Iohannis, notificat de ANAF să returneze 4,7 milioane de lei încasați...

Klaus Iohannis, notificat de ANAF să returneze 4,7 milioane de lei încasați ilegal din chirii

Data:

Articole naționale

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) l-a notificat pe fostul președinte Klaus Iohannis să restituie suma de 4,7 milioane de lei, reprezentând venituri încasate nelegal din închirierea unui spațiu comercial din centrul municipiului Sibiu, potrivit sursei citate de G4Media.ro.

Imobilul în cauză, situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29, a fost deținut de familia Iohannis între 1999 și 2016. În această perioadă, spațiul a fost închiriat către Raiffeisen Bank, generând venituri de aproximativ 260.000 de euro, bani cu care Klaus Iohannis ar fi achiziționat ulterior alte trei imobile. Acestea produc la rândul lor venituri din chirii, după cum reiese dintr-o investigație realizată de riseproject.ro.

Decizie definitivă din 2015: imobil deținut ilegal

În noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a stabilit definitiv că imobilul a fost dobândit în mod nelegal de către Klaus și Carmen Iohannis.

În aprilie 2016, titlul de proprietate a fost radiat din cartea funciară, marcând începutul unei proceduri administrative și juridice complexe pentru ca statul român să își poată reînscrie dreptul de proprietate.

Un lanț de moșteniri controversate

Potrivit investigației Rise Project și Centrului de Investigații Media (CIM), apartamentele de pe Bălcescu 29 și Gheorghe Magheru 35 au fost inițial proprietatea soților Eliseu și Maria Ghenea. După naționalizarea acestora de către regimul comunist în anii ’60, un presupus moștenitor, Ioan Baștea, a reușit în 1999 să obțină în instanță o hotărâre de retrocedare.

La 1 iunie 1999, Klaus Iohannis, pe atunci inspector școlar, îl reprezintă pe Ioan Baștea în fața notarului Radu Gabriel Bucșă. În aceeași zi, familia Iohannis achiziționează jumătate din imobilul de pe Bălcescu 29 cu suma de doar 3.200 de dolari.

Această tranzacție a fost punctul de plecare pentru încasarea unor chirii consistente timp de 17 ani. În 2015, jurnaliștii Rise scriau că „așa ajunge familia Iohannis proprietar pe jumătate din spațiul comercial care i-a adus aproape 1,3 milioane de lei”.

Urmează o posibilă executare fiscală?

Notificarea emisă de ANAF îl obligă pe fostul președinte să returneze statului o sumă considerabilă, de 4,7 milioane de lei, echivalentul veniturilor din chirii considerate acum necuvenite. În cazul în care Klaus Iohannis nu va achita voluntar suma, autoritățile fiscale pot declanșa măsuri de executare silită.

Până la această oră, fostul președinte nu a comentat public informațiile apărute în presă.

spot_img
spot_img

Ultimele articole