Astăzi, 13 noiembrie 2024, Școala „Adrian Porumboiu” din Muntenii de Jos a reluat, cu mult entuziasm, activitățile din cadrul programului „Laboratorul de Religie – Biserica”. Inițiat în anul școlar precedent și coordonat de domnul profesor de religie Pleșca Eugen, proiectul își propune să ofere elevilor o experiență practică și profundă a învățăturilor religioase, desfășurată chiar în lăcașul sfânt al Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Parohia Muntenii de Jos I.
Ziua de astăzi a avut o semnificație specială, fiind sărbătorit Sfântul Ioan Gură de Aur, un important teolog al Bisericii Ortodoxe și unul dintre cei care au contribuit la alcătuirea Sfintei Liturghii. Elevii claselor gimnaziale, sub îndrumarea profesorilor și în prezența părintelui Marian Tănasă, au participat la o lecție practică intitulată „Pregătirea Sfintei Împărtășanii”. Activitatea a permis elevilor să descopere semnificația profundă a Sfintei Împărtășanii, să înțeleagă etapele pregătirii acesteia și să aprecieze tradițiile religioase ce însoțesc acest ritual.
Atelierul desfășurat în Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost unul educativ și plin de semnificație. Elevii au ascultat explicațiile detaliate ale părintelui Marian Tănasă despre importanța Sfintei Împărtășanii, într-o atmosferă de liniște și respect. Profesorul Pleșca Eugen a subliniat rolul acestui tip de educație practică, care le permite elevilor să trăiască experiența religioasă în mod direct, completând cunoștințele teoretice din clasă.