INFO Vaslui

Ziar Vaslui | Știri Vaslui

Mii de pelerini încep pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva

moaștele Sfintei Parascheva

La Catedrala Mitropolitană din Iași, a început oficial Pelerinajul dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva, cu citirea Acatistului în cinstea ocrotitoarei Moldovei. Soborul de preoți și diaconi, în frunte cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a condus tradiționala procesiune, în cadrul căreia racla cu sfintele moaște a fost scoasă din catedrală și depusă într-un baldachin special amenajat în curtea lăcașului de cult.

Pelerinii, veniți din toate colțurile țării, vor putea să se închine la moaștele Sfintei Parascheva până marți, 15 octombrie, când se estimează că fluxul de credincioși va putea fi gestionat și din interiorul catedralei. De asemenea, miercuri seara, pelerinajul va prinde o dimensiune și mai amplă, odată cu sosirea sfintelor moaște ale Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, aduse de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos.

Evenimentul anual, considerat unul dintre cele mai importante din calendarul religios ortodox, adună zeci de mii de credincioși nu doar din România, ci și din alte țări. Fiecare vine cu speranța în suflet și cu dorința de a se ruga pentru sănătate, pace și binecuvântare, în acest oraș încărcat de spiritualitate și tradiție.

Iași, Capitala Spirituală a României, locul unde credința unește suflete și apropie inimile celor care caută mângâiere și har divin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *