AcasăJustițieMinor din Puiești, condamnat la 5 ani de detenție după ce a...

Minor din Puiești, condamnat la 5 ani de detenție după ce a încercat să-și omoare mama

Data:

Articole naționale

Un minor din satul Lălești, comuna Puiești, va petrece următorii 5 ani într-un centru de detenție, după ce instanța l-a găsit vinovat de tentativă de omor asupra propriei mame. Hotărârea a fost pronunțată luni, 16 februarie, de Tribunalul Vaslui, la finalul procesului rejudecat.

Incidentul care a stat la baza dosarului s-a petrecut în luna iulie 2024, când băiatul avea 16 ani. Conform informațiilor din anchetă, între cei doi ar fi existat mai multe episoade de violență, pe fondul consumului de alcool. La un moment dat, adolescentul ar fi încercat să o lovească pe femeie cu un topor, intervenția tatălui împiedicând producerea unei tragedii. Ulterior, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice într-un bar din localitate, acesta ar fi revenit la domiciliu și ar fi stropit-o cu benzină, agresând-o fizic. Victima a fost transportată în stare gravă la spitalul din Bârlad pentru îngrijiri medicale.

Dosarul a mai avut un parcurs în instanță. Inițial, judecătorii stabiliseră o măsură educativă de 4 ani într-un centru de reeducare. Hotărârea a fost contestată, iar Curtea de Apel Iași a decis trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Vaslui.

În urma noii analize, instanța a dispus internarea minorului într-un centru de detenție pentru o perioadă de 5 ani, pentru tentativă la omor calificat asupra unui membru de familie. Judecătorii au decis, totodată, scăderea din această perioadă a timpului petrecut în reținere și arest preventiv, calculat din 24 iulie 2024, și au menținut măsura arestului preventiv. În prezent, inculpatul se află în Penitenciarul Vaslui.

spot_img
spot_img

Ultimele articole