AcasăAdministrațieMunicipiul Vaslui va achiziționa teren pentru un nou cimitir prin licitație publică

Municipiul Vaslui va achiziționa teren pentru un nou cimitir prin licitație publică

Data:

Articole naționale

Consiliul Local al municipiului Vasluiu urmează să aprobe, prin Hotărârea nr. …/27.11.2025, inițierea procedurii de achiziție a unui teren pe raza administrativ-teritorială a orașului, destinat amenajării unui cimitir. Decizia survine în urma referatului de aprobare al primarului și a raportului de specialitate al compartimentului Patrimoniu, respectând cadrul legal stabilit prin Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ și Regulamentul-cadru pentru achiziția sau închirierea imobilelor municipale.

Conform caietului de sarcini, terenul vizat trebuie să aibă o suprafață între 4 și 7 hectare, cu formă regulată, relief plan sau ușor înclinat, fără riscuri geologice, și nivelul apei freatice sub 3,5 metri. Proprietatea trebuie să fie clară, intabulată în cartea funciară, fără litigii sau succesiuni nedefinitivate, și să asigure acces facil la drum public, la o distanță de minimum 100 de metri de zonele rezidențiale.

De asemenea, terenul trebuie să fie situat la maxim 200 metri de rețelele de utilități și să permită dezvoltări ulterioare, inclusiv capelă, parcare și birouri administrative. Ofertele vor trebui însoțite de certificat de urbanism pentru destinația de cimitir, ridicare topografică și studiu geotehnic.

Procedura de licitație și criteriul de atribuire

Licitația publică va fi organizată și evaluată de o comisie mixtă desemnată prin dispoziția primarului. Criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”, iar ofertele trebuie să respecte toate cerințele tehnice și legale. Procedura presupune două etape: evaluarea eligibilității ofertelor și apoi analiza ofertelor financiare. Licitația este valabilă doar dacă se depun cel puțin două oferte admise.

Persoanele fizice sau juridice interesate trebuie să depună documentația completă într-un plic sigilat, la registratura Primăriei Vaslui. Sunt excluse ofertele cu informații false, neplata taxelor sau litigii în curs. Contestațiile privind procedura pot fi depuse în termen de trei zile lucrătoare și se soluționează de comisia de contestații.

spot_img
spot_img

Ultimele articole