AcasăSportNaționala U21 revine pe terenul ieșean după aproape două decenii

Naționala U21 revine pe terenul ieșean după aproape două decenii

Data:

Articole naționale

Naționala de tineret a României va juca primul său meci oficial la stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou vineri, 5 septembrie ora 18:30 după 17 ani, întâlnind selecționata similară a Kosovo. Partida deschide drumul tricolorilor în preliminariile pentru EURO 2027. Biletele sunt deja disponibile pe bilete.frf.ro.

O revenire cu istorie a Naționalei de tineret U21

Ultimul meci oficial al naționalei de tineret la Iași a avut loc în 2008, iar orașul a păstrat amintiri importante din acele întâlniri. În 2007, România U21 remiza 0-0 cu Franța U21, într-un meci condus de Emil Săndoi. Printre jucătorii români de atunci se numărau Ciprian Tătărușanu, Gabriel Torje sau Claudiu Keșeru, iar Franța îi avea în lot pe Jérémy Ménez și Blaise Matuidi.

Un an mai târziu, în septembrie 2008, România a pierdut cu 0-3 în fața Țării Galilor U21, încheind grupa de calificare pentru EURO 2009 pe locul al treilea, la doar trei puncte de liderul galez.

Meciul cu Kosovo reprezintă startul unei noi campanii pentru tineretul românesc, care urmărește să continue tradiția selecționatelor românești în competițiile europene. Pentru suporterii din Iași, revenirea tricolorilor la „Emil Alexandrescu” este un prilej de a retrăi atmosfera meciurilor internaționale și de a susține generația viitoare de fotbaliști.

spot_img
spot_img

Ultimele articole