Locuitorii satului Slobozia, din comuna Gârceni, au întâmpinat Noul An pe rit vechi într-o atmosferă de sărbătoare, păstrând vii obiceiurile moștenite din generație în generație. Evenimentul, devenit deja o tradiție pentru comunitatea locală, a adunat numeroși săteni în centrul satului, acolo unde tradiția, muzica și dansul popular au fost în prim-plan.
Tinerii din Slobozia au oferit un spectacol autentic de dansuri și obiceiuri tradiționale, demonstrând că datinile strămoșești continuă să fie respectate și transmise mai departe. Manifestarea a fost completată de prezența Vălăretului din comuna Deleni, care a contribuit la conturarea unui tablou cultural specific sărbătorilor de iarnă pe stil vechi.
La eveniment a fost prezent și Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui, care a subliniat importanța păstrării tradițiilor în definirea identității culturale a județului.
„Tradițiile de acest fel sunt o adevărată comoară a județului Vaslui. Ele ne definesc ca și comunitate și trebuie sprijinite constant, pentru ca generațiile tinere să înțeleagă cine sunt și de unde vin. Consiliul Județean va susține întotdeauna astfel de manifestări care țin vie cultura populară”, a declarat Ciprian-Ionuț Trifan.
De asemenea, Sorin Scutelnicu, primarul comunei Gârceni, a evidențiat rolul acestor momente în viața comunității locale.
„Mă bucur că această comunitate își păstrează tradițiile. Și în acest an s-a strâns multă lume în centrul satului, pentru a asculta colinde și a urmări vălăretul sau haiducii. Cât voi fi în fruntea comunității, voi susține ca aceste tradiții ale satului Slobozia să fie duse mai departe. Românilor pe rit vechi le urez multă sănătate și La mulți ani!”, a transmis primarul Sorin Scutelnicu.
Anul Nou pe stil vechi, sărbătorit de peste un milion de români, a fost marcat la Slobozia și printr-un foc de artificii, care a încântat publicul prezent și a încheiat seara într-un spectacol de lumini și voie bună, pe măsura așteptărilor comunității locale.



