INFO Vaslui

Ziar Vaslui | Știri Vaslui

O elevă de 11 ani din județul Iași a murit la scurt timp după terminarea orei de sport

Anchetă penală într-o localitate din judeţul Iaşi. O fată de 11 ani a murit la scurtă vreme după ce s-a încheiat ora de educaţie fizică. Elevei, care nu ar fi avut probleme medicale, i s-a făcut rău imediat ce a plecat de la școală, a leşinat şi nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare. 

Mai multe echipaje de urgență au ajuns la fața locului, în urma unui apel la 112, însă medicii nu au putut să-i salveze viața.

„La data de 14 decembrie, am fost sesizați despre faptul că o minoră din comună Butea a leșinat. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde a fost identificată minoră, ulterior fiind constatat decesul acesteia. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a transmis IPJ Iași.

De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean Iași a precizat că așteaptă concluziile medicilor cu privire la decesul fetiței.

„Astăzi, la finalul programului școlar, unui copil, elev al Școlii Gimnaziale Butea, i s-a făcut rău, în vecinătatea unității de învățământ. Profesorii și conducerea școlii au sunat la 112. În jurul orei 15.00, echipajul ambulanței care s-a deplasat la Butea a constatat decesul elevei. La ora de Educație Fizică din ziua respectivă nu s-a desfășurat activitatea fizică, ci doar s-au discutat rezultatele de până la momentul acela al elevilor. Profesorii au explicat că a fost o oră lipsită de orice fel de conflict. În acest moment, instituțiile abilitate analizează împrejurările în care s-a produs acest eveniment tragic. Inspectoratul Școlar Județean Iași transmite condoleanțe familiei pentru pierderea suferită”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Iași.

sursa: Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *