INFO Vaslui

Ziar Vaslui | Știri Vaslui

O zi numai a copiilor Bârladului!

O zi numai a copiilor Bârladului

Ca în fiecare an, Ziua de 1 Iunie a fost dedicată, în exclusivitate, tuturor copiilor municipilui Bârlad.

Primăria i-a primit cu brațele deschise, de la ora 10.00, pe platoul din fața Teatrului „Victor Ion Popa” și în Parcul „Mihai Eminescu”, unde municipalitatea a organizat, alături de colaboratorii săi, zeci de activități disctractive dedicate „vedetelor zilei”.

„Mulțumiri tuturor partenerilor noștri care au contribuit, alături de noi, la bucuria sutelor de copii care ne-au luat cu asalt dis-de-dimineață. A fost o zi extraordinară pentru că am reșit să aducem voișie copiilor noștri. Noi, adulții, am reprimit, încă o dată, dacă mai era nevoie, la rândul nostru, lecția copilăriei: să fim, cu toții, copii, cât mai mult timp! La mulți ani, dragi copii!”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Una dintre cele mai mari atracții ale zilei a fost prezența, în rândul copiilor care au participat la activități în cele două locații, a unei caravane de adopții canine. Mai mulți cățeluși expuși în premieră în cadrul primului târg de adopții organizat în localitate, după ce s-au jucat cu toți copii, au plecat către noile lor case. Primarul Municipiului Bârlad a oferit cadouri (de la cărți de colorat, stegulețe, și diferite jocuri, până la jucării și multe, multe dulciuri) tuturor copiilor cu care s-a întâlnit, la activitățile organizate de Primăria și Consiliul Local Bârlad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *