Artista Paula Hriscu ajunge în luna decembrie la Vaslui, unde va prezenta publicului primul său album de colinde, intitulat „M-o trimis mama la capre”. Evenimentul va avea loc pe 8 decembrie, de la ora 19:00, la Centrul Cultural Județean Vaslui „Dimitrie Cantemir”.
Pe scenă va urca și invitatul special Alexandru Zărăndean, într-un spectacol ce aduce în prim-plan tradiția autentică românească.
Directorul Centrului Cultural, Lucian Onciu, a declarat: „Pe 8 decembrie la Centrul Cultural Județean Vaslui. Chiar dacă afară gradele sunt încă multe, ne ducem cu gândul către anotimpul rece. În curând vor fi puse biletele spre vânzare.”
Spectacolul este organizat de Tim Events, iar biletele vor fi disponibile online pe iabilet.ro.




