Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, susține că România trebuie să reacționeze ferm ori de câte ori drone rusești pătrund în spațiul aerian național și consideră că este necesară identificarea unor soluții mai eficiente și mai puțin costisitoare pentru neutralizarea acestora.
Potrivit News.ro, declarațiile vin după incidentele din ultimele zile, în care trei drone care au pătruns în spațiul aerian românesc au fost doborâte, una dintre acestea fiind identificată ca aparținând tipului de drone utilizate de Federația Rusă în războiul din Ucraina.
„Față de Rusia trebuie protestat ferm, de fiecare dată când drone rusești intră în spațiul nostru aerian. Poate și alte acțiuni diplomatice, mai puternice”, a declarat Petrișor Peiu.
Acesta a precizat că nu cunoaște în detaliu procedurile militare, însă consideră că orice dronă care pătrunde neautorizat în spațiul aerian al României ar trebui neutralizată, indiferent de statul din care provine, urmând ca ulterior să fie formulate proteste diplomatice.
AUR cere soluții mai eficiente pentru combaterea dronelor
Petrișor Peiu afirmă că România ar trebui să investească în sisteme capabile să doboare dronele la costuri mai reduse.
„Probabil că ar trebui doborâte cu arme mai eficiente și mai ieftine. Mi se pare că războiul în Marea Neagră va escalada, tocmai de aceea România trebuie să găsească urgent o soluție de doborâre a dronelor la un cost rezonabil, suportabil pentru un buget «găurit» ca al nostru. În sensul acesta, timpul devine un factor esențial pentru noi!”, a declarat liderul senatorilor AUR.
Într-un comunicat transmis după incidentul în care o dronă a fost doborâtă în județul Buzău, AUR a solicitat Guvernului explicații privind modul în care aparatul de zbor a reușit să pătrundă atât de adânc în spațiul aerian național.
Formațiunea susține că România ar trebui să dispună de sisteme terestre antidronă cu rază scurtă, care să permită neutralizarea unor astfel de amenințări în apropierea frontierei, fără utilizarea unor mijloace de intervenție cu costuri ridicate.
Potrivit comunicatului citat, pentru interceptarea unei singure drone au fost mobilizate patru aeronave de luptă – două Eurofighter și două F-16 – fiind utilizată și o rachetă al cărei tip nu a fost făcut public.



