Poliția Locală Vaslui a anunțat intensificarea controalelor în municipiu pentru identificarea și sancționarea persoanelor care circulă cu vehicule cu tracțiune animală pe străzile orașului, încălcând astfel prevederile articolului 71 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Autoritățile locale spun că măsura nu este doar o chestiune de legalitate, ci una de siguranță publică. Căruțele reprezintă un pericol real în traficul urban, îngreunând circulația și punând în pericol atât șoferii, cât și pietonii. În plus, ele afectează aspectul civilizat al orașului și curățenia domeniului public.
„Echipele Poliției Locale desfășoară verificări constante în teren, iar zonele cu risc ridicat vor fi monitorizate în mod repetat, zi și noapte”, au transmis reprezentanții instituției. Scopul acțiunilor este prevenirea apariției vehiculelor cu tracțiune animală pe arterele municipiului și aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege acolo unde se constată abateri.
Pentru o intervenție rapidă și eficientă, polițiștii locali fac apel la sprijinul comunității. Cetățenii care observă căruțe circulând pe raza municipiului sunt rugați să sune imediat la dispeceratul Poliției Locale Vaslui, la numărul 0745 376 704.



